Stand up by CoronaVirus. Pamflet, da?
Ba… stii ce zic eu? E ceva ciudat aici (acasa zic)… Adica nu stiu cum, dar eu ajung sa merg la gunoi, la magazin, la serviciu… eu ajung pana si sa ma uit pe geam daca mai exista lumea afara. Astia au ajuns atat de rau incat nu ca nu ies afara… ei nici de ferestre nu se mai apropie. Ma trimit sa ma uit la Busu si sa le fac rezumatul ca sa stie si ei cum e vremea. Pana acum se mai uitau si ei pe vizor macar… acum daca suna cineva ies asa creepy (ii ajuta si faptul ca nu ne mai primeste nici frizerul si toti arata de parca le-ar fi explodat niste grenade cu par in cap), de dupa usile camerelor si se misca usoooor, pe slow-motion, inclusiv ala micu’ face ochii cat cepele si e gata sa stropeasca niste lacrimi de groaza. Cine o fi?!? De unde inainte ne gandeam cum Dumnezeu sa il facem sa nu mai deschida el usa inaintea tuturor si am ajuns sa ii spunem povesti cu vecinul care ar fi un pervers nenorocit (bine, el chiar e…) care mananca copii cand nu mai are paine. Da. El nu se mai duce la magazin ca tot omul sa ia o feliata, el suna asa ca bou’ la prima usa care ii iese in cale si infuleca copilu’ daca nu intreaba „cine e?!?”. Un tampit ce sa zic…
Ma rog… ziceam ca ceva e in neregula. Oi fi eu barbatul in casa… dar fiul meu cel mare are deja 14 ani, acu’ tre’ sa ii fac buletinul si apoi el bea prima gura de bere din orice sticla desfac (ma refer aici doar la sticlele de bere pe care le desfac, ca doar nu sunt Iisus sa transform orice sticla de apa plata in bere… ) si totusi nu e paharnicul meu si mai e si cu un cap mai inalt ca mine deci nah… zic si eu… nu ca l-as lasa… dar macar asa… sa mai incerce si el… orice altceva decat cheat-uri pt Play Station? Nevasta-mea tot zice ca ma iubeste… de 5 ani incoace… deci toti ar avea motive.
Dar nu. Ei ma lasa pe mine si doar pe mine. Acum nu ca ma plang. Afara au innebunit salcamii, vorba omului, si au dat si la restu’. Adica au inflorit si magnoliile si duzii si tot. Si in plus, am tot vazut glume cu aia izolati in casa cu sotia si nah… eu mai am si 3 copii. Si un caine. Si pe soacra-mea. Bine nu sta chiar cu noi ci deasupra. Cum le sade bine soacrelor. Sa se uite de sus. Ma rog, ati inteles ca sta pe scara cu noi, dar un etaj mai sus. Da’ tot e bine sa iau distanta din cand in cand. Cine stie ce prafuri pun ele amandoua in mancare, apa, aer, etc?!?
Asa ca ma duc. Nici nu comentez (iti trebuie curaj pt asta iar eu il consum pe tot afara; mai sunt si antreprenor, si stiti si voi ce inseamna asta in Romania…). Ma duc asa … resemnat. Sa iau lapte, apa, feliate (ii las una la usa si aluia de la apartamentul 9 ca nu se stie…), sa plimb cainele, sa platesc ratele…ma duc ba ca asta inseamna sa fii capul familiei, da? Pui masca, manusile, iei hainele de afara (avem haine de afara acum care s-au transformat intr-un fel de costum radioactiv, le iei asa cu 2 degete, le pui pe umeras in balcon si nu mai umbli cu ele pana iesi afara din nou; si folosesti aceleasi haine de cand au dat astia starea de urgenta…) si te duci. Asta inseamna sa fii mafiot in zilele noastre. Sa ai curaj sa iesi afara din casa! Sa te sacrifici pentru ai tai!
P.S. Dragilor, stiti ca am glumit, da? Scoateti va rog cheia din usa sa poata si tati sa intre, da? Va iubeste tata pe toooti!
P.P.S. Hai va roaga tati scoateti cheia din usa ca tre’ sa ajung la buda, da?
P.P.P.S. Ba scoateti cheia aia din usa ca am glumit si eu un pic ce Dumnezeu!!!
P.P.P.P.S. Oameni buni… am incercat sa mai schimb registrul. Sa va mai fac sa si radeti. E cel mai bun medicament. Intinereste mai ceva ca resveratrolul. Bate tot, inclusiv coenzima Q10. Pe bune, nevasta-mea nu are nici un rid pe fata atat de mult reusesc sa o fac sa rada (asta nu suna bine; rade CU mine, da?). Dar tin sa mentionez inca o data in final ca cele de mai sus sunt pura fictiune, in realitate, copii mei nu ma trimit dupa lapte ci folosesc Glovo, ceea ce va doresc si voua caci aduc de toate pana in 25 de kg, ala micu’ nu stie de frica nimanui (nici macar a mea, poate doar de nevasta-mea, nah… un pic, aici toti suferim acelasi simptom nu stiu cum a reusit fiinta asta angelica sa ne induca atata …respect?!?), soacra-mea e painea lui Dumnezeu (ceea ce arata cat de mult ma iubeste pe mine de fapt Dumnezeu), iar nevasta-mea e un inger daca ma rabda pe mine si pe toti astia 3 din spatele meu care se bat pe telecomenzile de la Play Station pentru ca va jur, ori eu , ori Sony ne-am zgarcit aiurea… Asa ca va las si ma pun pe net sa caut inca o telecomanda. Pana atunci, stati in casa ca trece si asta, iar dupa Paste, sau cand o fi sa fie, ne vedem toti la intrare la mall unde o sa mergem toti in pelerinaj mai ceva ca la Sfanta Parascheva.