2020. Anul catalizator.

Ma intrebau diverși prieteni prin 2019 daca simt ca vine o criza. Le raspundeam ca simt. Nu știam de unde vine și nici sub ce forma. Dar am învățat ca sistemul are sincope ciclice. La circa 10 ani, statistic. Le numim crize. Asa ca o asteptam.

Totusi, 2020, a fost anul în care parca totul s-a catalizat, s-a transformat cu o rapiditate cumplita din “eventual” în “ori…ori”. Mai mult decât conceptul de criza sanitara pe care daca il scoatem din context, anul 2020 a fost anul care ne-a întrebat ce vrem sa devenim si apoi ne-a tras un șut în spate in directia a ceea ce visam.

Si nu sunt primul care a simțit asta. Adica faptul ca anul asta cumplit pentru antreprenori a devenit un fel de pistol în centrul frunții pus de Brad Pitt în Fight Club. Daca nu ati vazut filmul, vreau sa zic ca anul asta a venit peste noi si ne-a pus în situația imposibila de a decide sa trăim de parca asta ar fi ultima noastră zi pe pământ. Si pentru unii chiar a fost. Antreprenorial vorbind (nu faceam alte referiri!). Pentru alții, a fost un restart incredibil în care s-au regăsit, reinventat, repozitionat. Au văzut în falimentul si sincopele altora oportunitatea sa facă oferte oamenilor excepționali pe care i-au vanat si adus în echipele lor. Au făcut din momentele de respiro momente de analiza si implementare de noi idei și sisteme. Etc.

A fost un act de curaj incredibil, nebunesc aproape, dar sincer…aveam de ales?!?

P.S. Veti gasi cateva informatii despre pictura aleasa ca si afis aici: Do You Know The Story Behind This Famous Painting? | by Froyle Davies | George St Gallery | Medium

P.P.S. Povestea picturii e grozava. Sa pleci de la un sentiment atat de profund ce te cutremura precum o epifanie intr-o secunda atemporala… Sa transpui mai apoi senzatia intr-o pictura ce a devenit celebra nu prin artist ci prin mesajul e fantastic. Cititi mai cu seama acest pasaj ce descrie momentul prin chiar cuvintele lui Munch: “I was walking down the road with two friends when the sun set; suddenly, the sky turned as red as blood. I stopped and leaned against the fence, feeling unspeakably tired. Tongues of fire and blood stretched over the bluish-black fjord. My friends went on walking, while I lagged behind, shivering with fear. Then I heard the enormous infinite scream of nature.”

P.P.P.S Revenind la articol, probabil ca asa am simtit si noi antreprenorii anul 2020. Odata ce am fost patrunsi si am devenit constienti de ceea ce se intampla, de cat de nepregatiti suntem in fata acestui an si a atributelor lui, ne-am dus cu totii mainile spre cap precum figura androgina din pictura lui Munch si ne-am lasat cuprinsi de aceeasi nevoie umana de a striga: ”Cum ies din asta?!?”.

Fara post scriptum, inchei prin a imi descrie mandria si respectul fata de cei ce au reusit! Va urez in continuare, SPOR IN TOATE, dragilor!

Imi iubesc afacerea dar îmi vine sa o omor! Sau 4 pasi sa iesi din criza de inspiratie.

Ati zis-o vreodată? Si eu. Recunosc. Si o aud din ce în ce mai des.

De la mici “patroni” de magazine ce își macina nervii cu angajații de duzina si clienții lipsiți de educație pana la milionari, toti o spun. Si in servicii si in producție si in comerț. Unii cu nesaț scuipând cuvintele sătui de problemele cărora nu le mai vad capătul, alții frustrați si sfâșiați de dualitatea chestiunii: e afacerea mea, sunt oamenii mei, dar NU MAI POT!

Am lucrat cu peste o mie de oameni de afaceri și pot sa va spun ce face diferența si te poate remotiva daca nu chiar face sa inovezi:

1. Fii constant. O sa afli mai jos niște chestii noi sau o sa iti aduci aminte unele pe care le faceai dar undeva pe drum te-ai oprit. Ei bine, nu te mai opri. Altfel risti sa revii la aceeasi stare.

2. Cele mai bune idei nu vin cand esti scufundat in munca. Ci cand ești în afara ei. Si asta se intampla in 2 moduri. Primul si cel mai simplu, e sa fugi din când în când. Pune muzica in casti si detașează-te. Urca-te pe acoperiș si privește. Atat. Respira. Al doilea mod e sa crești ritmul intratat incat la un moment dat vei întra în stare de flux (citește Mihaly Csikszentmihalyi). Atentie insa ca nu oricine poate asta si nu e deloc valabil pentru cei ce prezinta simptomele unui burnout. Spun asta pentru ca aici tratam 2 idei: cea a burnout-ului si cea a plictisului, a lipsei de inspiratie.

3. Un bun antreprenor nu trebuie sa facă tot sau sa știe tot in business-ul lui. El trebuie sa se concentreze pe 3 chestiuni majore: obiective, resurse si oameni. Prea multi antreprenori cer de la angajatii lor tocmai ceea ce ei nu pot face. Sparge toate activitatile in pasi simpli, comunica-le colegilor si implementeaza constant. Asa ca da-le oamenilor obiective clare si puține dar cheie precum si resurse sa își atinga obiectivele. Si in final stai in permanenta căutare de oameni excepționali. Mai buni decât tine. Cărora sa nu le sufli in ceafa din 2 motive: unul pt ca ii sufoci si 2 pentru ca pur și simplu nu ii prinzi din urma ca sa poți face asta!

4. Nu uita ca banii sunt buni și afacerea nu are nici o vina. Daca nu mai poți vinde-o sau urmează pasii de mai sus. Dar nu iti distruge munca doar pentru ca tu crezi ca nu ai alta cale. Nu te sabota. Nu te da bătut. Fi inteligent!

P.S. Am ales ca si poza de afis a acestui articol pictura Morning Sun a lui Edward Hopper, intrucat imi pare ca descrie foarte bine senzatia de captivitate in propria capcana despre care am scris mai sus. La fel cum sotia lui EH se scalda in soare insa in acelasi timp simte ca nu mai face parte din lumea de afara ce o imbie si o sfasie pe interior, la fel si noi antreprenorii am simtit de atatea ori aceeasi constrangere, aceeasi pierdere a eului si nevoia unui nou inceput in timp ce ne bucuram totusi de profit. Insa nu noul inceput este problema (ba dimpotriva as zice eu, intrucat afacerea, asa cum am zis, nu are nici o vina) ci tocmai constrangerile, pierderea eului, chestiuni ce vin din faptul ca nu ne mai ocupam de noi, pierdem legatura cu lumea, uitam importanta unui management bazat pe obiective ce ne-ar putea ajuta sa platim oamenii nu pentru timpul petrecut la serviciu ci pentru rezultatele obtinute. Da, ai nevoie de timp sa stabilesti rezultatele pe care sa le dai mai departe. Dar nici macar asta nu trebuie sa faci. Poti folosi un analist. Eu am lucrat in jur de 3 luni sa construiesc obiectivele insa in momentul in care am venit cu o lista clara, simpla si aplicabila, am castigat cel putin jumatate de zi, DIN FIECARE ZI, astfel incat am putut sa ma ocup de noi proiecte si sa le urmez pe cele pe care le lasasem in pending.

Va las cu urarea mea preferata: SPOR IN TOATE, dragilor!

Sarmale de Pasti.

Tanti Cozica e mare bucatareasa. Deosebita. De-aia si nea Luca e un pic ciudat ca infatisare. Niste picioare subtiri, noduroase si pline de par, pe care de obicei le vezi cum se iteaza din aceeasi nelipsiti pantaloni scurti de o culoare nedefinita, cred eu fosta-maro, pe care nea Luca ii poarta de cand il stim cu totii, cu minim cin’spe buzunare in care gasesti te miri ce, apoi urmeaza o burta bombata, ciudat de rotunda si care de multe ori se iveste de sub tricoul de o culoare care odata a fost alb. Ca si cum din cand in cand ar scoate ochiul de sub tricou sa vada unde se duce nea Luca. Ochiul fiind, ati ghicit, buricul. Mai sus de tricou e un gat nefiresc de lung si o fata mai tot timpul nerasa si arsa de soare. Soare care il prinde de obicei la terasa magazinului din colt, unde face ce face tot romanul casatorit: linge o sticla de bere si se-aprinde la politica si barfa.

Ma rog, am plecat de la sarmalele de Pasti ale tanticai Cozica. E clar ca nea Luca a solicitat tot tacamul, ca de obicei: salata de beouf, oua umplute, sarmale si cozonaci. Insa nea Jojeta, om umblat, a insistat sa aduca un “touch of the artist” si in loc de insipida varza sau mai interesanta foaie de vita, a adus niste foi de … canepa. Da, ati ghicit, din aia care face buba la creierasul oamenilor daca baga prea mult si face bine daca baga cat trebuie. Ca orice medicament de altfel. Stiu, o sa va intrebati, la fel ca si tanti Cozica si nea Luca, de ce ar face cineva sarmale din foi de canepa si …CUM? Alea sunt asa ca niste degetele de frunze nicidecum precum lopetile lui Gica Muresan din varza sau macar palmitele de foi de vita. Insa nea Jojeta, pasamite stia el ceva, caci le-a dat si solutia: pui doua, trei palmite de canepa una peste alta si neaparat una in lipsa alteia astfel incat sa constitui o foaie corecta si pe care o poti umple. Nea Jojeta chiar a declarat ca stie si un desert bun cu mac si miere pe care il poti pune in locul umpluturii neaose din tocatura de carne, insa in corpore, nea Luca si tanti Cozica au declarat ca e de ajuns o concesie inlocuind foile de vita cu cele de canepa, mai ales ca daca vrea ii pun mac in cozonac. Ceea ce au si facut.

Nu stiu cum se fac sarmalele si sarbatorile la voi, insa la noi la Grand Malu, sarbatorile se fac in cartier. Nu fiecare la casa lui, oricum nu ar avea sens. Daca totul s-ar face individual, asa cum s-a incercat la inceput, pana cand s-a gasit solutia, din fiecare curte ar urla cate o voce (si nu stiu cum sunteti voi, dar Adrian cand plange dupa viata lui nu il rabda pe Salam pe care il apuca nebunia si nici unu dintre ei nu se intelege cu astia mai moderni precum Iulian Unversalu’ si Stivan Quasaru, fara sa mai enumeram si alti artisti care nu se aud atat de tare precum Fuego care nu beneficiaza de asa boxe ca si ale lui Gigi de unde se aud Iulian&Stivan sau ale lui nea Luca de unde plange Adrian despre viata lui; undeva dintr-o curte se mai aud niste riff-uri de-ale lui Hetfield, uneori din alta parte niste Enya…dar peste toate nea Luca si Adrian se pare ca au intaietate) s-ar ridica un fuior de fum si la final, tot impreuna sfarsim caci ce farmec are sa bei singur… Asa ca de ceva vreme, nimeni nu mai incearca sa joace la individual, poate cu exceptia lui Gica, proaspat intors din Spania pe care toti il iau in tarbaca cu “ce bah acu’ nu mai e bine la capsuni” sau “e bine bre la noi ca parca iti cam putzea prin Romanica?!?”, etc. Gica beneficiaza si de Nela, iubita lui sotie (doar de el si nici asa…) pe care nu o suporta nimeni pentru ca e invidia in persoana. Subtire si inalta, cu un nas lung si coroiat, ten inchis si descuamat, urata ca porcu’-ntr-o zi proasta, cu cateva suvite de par prinse vesnic intr-o coada ridicata ridicol in varful capului… Nela e genul de femeie pe care ai inchide-o in debara ca sa o scoti doar cand trebuie sa sperii pe cineva. Sau sa faci bani cu ea la magazin. E simplu, tu doar zici ca e nevasta-ta si intinzi mana. Multi o sa dea cate 50 de lei, altii care nu au la ei macar te imbratiseaza incurajator. Hai ca iar m-am dus departe.

In seara de Pasti, toata lumea se strange pe terasa magazinului aducand fiecare cate ceva. Unii salata de beouf, altii salata de vinete, unii ciorba de miel, ouale sau, dupa cum a fost stabilit, nea Luca si tanti Cozica au adus sarmalele si desertul. Adica sarmalele in foi de canepa si cozonacul cu mac. Insa toti aduc cantitati industriale caci desi mesele sunt de opt persoane, in total sunt peste douazeci de mese si cand aduci ceva, aduci pentru toata lumea. De-aia tanti Cozica a rulat circa o mie de sarmale, insa cu stoicism trebuie spus si fara sa se planga mai ales ca i s-a parut usor sa foloseasca masina de rulat joint-uri, pardon tigari, a lui nea Jojeta (nu mai zic joint ca nu se stie cine citeste… de acum nea Jojeta o sa ruleze … sarmale; si voi o sa stiti care e treaba). El o cauta acum de circa 2 zile si se chinuie saracu’ cu niste sarmale daca intelegeti ce vreau sa zic, care arata ciudat, șlampete si cu noduri, dar nu are cum sa stie ca e sub mormanul de vase din chiuveta tanticai Cozica ce vor fi spalate undeva dupa Pasti, dupa ce trec toate zilele cu rosu din calendar ca e pacat si zgarcitu’ ala de Luca nu a vrut sa ii ia si el masina de spalat vase cum i-a luat Fane Monicai, desi Mona nu o foloseste niciodata pentru ca ea nu gateste, dar asa se cade sa ai masina de spalat vase, nu?!?

In final, cand toata lumea e prezenta si asezata pe caprarii, dupa ce au dat cu zavorul pe poarta, nea Luca cu tanti Cozica, nea Jojeta, Fane, Monica, Vica si Ginuta la o masa, ca o mare familie, Gica si Nela la o alta masa, singuri (cu exceptia lui Eduard, fiul lor adolescent, atoatestiutor, plin de cosuri si hormoni caruia lumea ii spune in toate felurile numai pe nume nu; ba e Ciulu, ba e Leoarpa, ba e Fufu… fiul in mod clar al Nelei caci e copia ei fidela la fizic insa deloc asemenator la spirit), ca nu vrea sa stea nimeni cu ei si restul asezati cate 8, regulamentar, cu toate neamurile, de la copii la bunici, in final deci, seara tarziu, apare si popa. Popa Calandru ii zicem noi, fara nici o legatura cu numele lui adevarat, insa toti am adoptat porecla pe care se pare Monica i-a atarnat-o de gat desi ea nu la gat facea referire. Popa cu masca din aia FFP3, cu valva si stanta 3M, cum ii sta bine unei personalitati, turuie printre dinti ceva care se doreste a fi religios, dar nimeni nu-l asculta si toti asteapta dezlegarea ca sa rupa aperitivul, mai stropeste din cand in cand cu ceva nedefinit dar care aduce un pic si a busuioc pe langa alte miasme nu tocmai imbietoare, probabil de la faptul ca diaconul isi mai tine la muiat in cristelnita din cand in cand dantura, proteza dentara adica. Normal ar fi sa o tina in ceva pahar in ceva substanta care sa dezinfecteze. Dar el se pare in evlavia lui crede ca apa sfintita are cu adevarat puteri magice care includ deci si ceva capacitati stomatologice astfel ca poate face un detartraj complet daca iti lasi la muiat dintii in cristelnita. Pe deasupra nu crede ca poate face ceva rau intrucat apa sfintita ramane sfintita si dupa ce a facut un detartraj complet protezei sale asa ca popa Calandru manuie cu prisosinta manunchiul de busuioc si stropeste din belsug adunarea, mesele si bineinteles bucatele de pe mese, dar nimeni nu se supara, mai ales ca ceea ce nu stii nu te omoara. Desi ar putea sa il omoare pe diacon daca lumea ar sti. Dar cum nu stie decat Monica si diaconul (care se pare nu are calitatile mai marelui sau popa Calandru insa poate fi servit din cand in cand la nevoie, mai ales ca fara proteza deci si fara dinti ii aduce Monicai niste bucurii total unice si de neregasit la altii dupa cum i-a marturisit Ginutei, aceasta Esca de Grand Malu), nimeni nu se sinchiseste si toti privesc cu ochi plini de dorinta si urdori mesele si tot ce se afla pe ele, inclusiv cele o mie de sarmale in foi de canepa si stivele de cozonaci cu mac, intrebandu-se total nepotrivit “cat dracu’ mai toaca popica”, citandu-l pe nea Jojeta care tocmai si-a luat un cot zdravan de la tanti Cozica sau “hai bre nea Gandalfe mai lasa-ne cu vrajile matale” citandu-l pe Ciulu, baiatu’ lui Gica dupa cum va spuneam mai sus pe care tanti Cozica nu l-a atins decat cu privirea care l-a ars pe dinauntru pe zanatec si l-a facut sa lase capul in jos de rusine sau poate pur si simplu pentru ca incerca sa ruleze o sarma pe sub masa.

Desfraul a inceput imediat dupa ce popa Calandru si diaconul si-au terminat numarul care a constat nu numai in cantarea popii asezonata cu stropirea bucatelor dar si in afurisirea pacatosilor, intr-o cuvantare scurta de maxim 45 de minute in care a fost povestita pe scurt istoria lui Iisus Hristos si facuta analogia cu sarbatoarea Pastelui, apoi intr-o alta cantare scurta in care s-a mai stropit inca o data din belsug toata lumea, mesele si chiar si curtea magazinului de unde s-a facut rapid o legatura cu nea Nastase (proprietarul magazinului, vesnic candidat la primarie, om destoinic si de care doar dusmanii vorbesc de rau insa nici ei nu prea au ce zice decat ca mai indoaie bauturile la tejghea…), care a fost ridicat in slavi o data pentru ca a primit in curtea sa toata suflarea grandmaluiana si mai apoi pentru ca nu-i asa, candideaza la primarie iar popa si primarul trebuie sa fie unul si acelasi. In final, toata lumea a fost ridicata in picioare pentru un Tatal Nostru rostit destoinic si cu evlavie de catre toata adunarea mai ales ca toti se uitau la ceasuri si trecuse deja de doi’spe noaptea, deci era clar ca imediat se putea lua pastita (a se citi pashtitza asa cum se spune pe la noi la painea cu vin) si se putea da dezlegare la bucate. Cu totii au fost fericiti sa afle ca da, au dezlegare insa numai dupa ce iau pastita din cosuletul parintelui, isi spun cate o rugaciune si pupa icoana parintelui. Ceea ce a generat un exod similar celui realizat catre Lidl cand face promotie la tigai, exod care l-a trantit pe popa in fund peste diacon, amandoi total nepregatiti sa primeasca baia de multime si bucuria pascala. Acestea fiind zise, mai de voie, mai de nevoie, popa (care avea acum masca peste ochi) si diaconu’ au declarat strigand ca e gata, se poate incepe masa, mai ales ca asta le-a salvat cumva macar mandria daca nu chiar si viata avand in vedere valul de meseni care se ridicasera sa la ia pastita si se indrepta in viteza catre cele doua fete bisericesti. Nea Jojeta fiind mai aproape le-a intins cate o mana si ia zmucit in sus ridicandu-i atat pe amandoi cat si standardul religios care coborase totusi mult sub ceea ce trebuia sa fie in acele momente. Apoi le-a luat cosuletul cu pastita si a inceput sa arunce bucatile de paine imbibata cu vin cu mana dreapta catre enoriasii exaltati de parca arunca cu hartii de 500 de Euro.

Treaba s-a linistit oarecum dupa aperitiv undeva pe la ora 1 din noapte, cand potolul si vinul bisericesc impletit cu berea politica si tuica de casa au facut spiritele sa se inalte din nou din vulgul in care ii prabusise spectacolul popei Calandru care durase circa 2 ore. Insa nu a fost decat linistea dinaintea furtunii caci toata lumea a atacat zdravan sarmalele tanticai Cozica si ori frunzele de canepa ori maiestria tanticai au transformat in istorie mai toate sarmalele. Ceea ce a dus la impacarea tuturor cu Gica si Nela, una in care toata lumea s-a imbratisat si a plans, apoi la un dans pe masa a lui nea Jojeta care si-a pus patrafirul pe care l-a subtilizat de la popa Calandru in jurul soldurilor si a executat niste miscari care se pare ca se vroiau scotiene, de aici si modul in care a folosit patrafirul ca pe o fusta. Pezevenghiul de Leoarpa, ori Ciulu zis si Fufu sau Rapte i-a zis mai apoi ca nu e dans scotian daca are chiloti pe el chiar si daca are fusta, asa ca nea Jojeta s-a ambitionat si s-a deschilotat total purtand doar patrafirul si o camasa care o data avea ambitia de a fi alba peste care isi pusese festiv un papion cu niste reni rosii, dar nimeni nu a fost carcotas si nu a semnalat nepotrivirea. Mai ales ca dupa dansul scotian (asa zicea nea Jojeta, oricum nimeni nu stia cum e ala si toti se bucurau de spectacol, razand si pleznindu-se peste burti de parca venise Vacanta Mare si pe masa era Mihaescu si nu nea Jojeta) nea Jojeta a interpretat un dans rusesc, dupa cum tot striga el, “cazacioc” si isi arunca picioarele in aer si nu numai daca intelegeti ce vreau sa zic, ceea ce a adus uimire in adunare, mai ales unei persoane care nu s-ar fi gandit niciodata la nea Jojeta, anume Monica, persoana care a apreciat usor si din ochi ca nea Jojeta are potential sa il depaseasca pe popa Calandru cu bataie asa ca toata seara Fane a stat aproape singur iar Monica a gravitat in jurul planetei Jojeta. Asta pana cand au disparut amandoi pret de vreo juma’ de ora, probabil ca sa imparta niste impresii despre meteoriti, inele planetare si alte chestii astronomice dupa ca admis Monica dupa, jumatate de ora care a adus sarbatoarea in obrajii Monicai ce se facusera mai rosii ca ouale de Pasti.

Spre dimineata dupa ce s-au consumat si cozonacii cu mac si stropiti din belsug cu vin asa cum se cuvine, toata lumea era pe mese si scanda Terra-Terra-Terra-ra-ra-ra impreuna cu Gigi (care propovaduia o viata mai curata asa cum studiase el invataturile lui Iulian Universalu’ Stivan Quasaru), aruncand cu servetele si nemaitinand cont deloc de distanta sociala. Tot Gigi se infierbantase un pic asa ca a incercat la un moment dat un slogan care suna cam asa: “sa vina politia!!!” insa Ginuta la pleznit zdravan peste moaca si i-a readus aminte de Terra asa ca toata lumea a revenit la sentimente mai bune. Nela care ar fi trebuit sa il razbune ca o sotie adevarata i-a mai tras si ea una peste ceafa si apoi a batut un bastos zdravan cu Gina ca si cum salvasera lumea, ceea ce asa si era. Oricum la un moment dat a venit si seful de post dar a sfarsit si el pe mese dupa ce a susotit ceva cu nea Nastase, a topit un ulcior de vin bisericesc de la popa Calandru (care acum purta masca pe varful capului) si a hamalit si el niscaiva sarmale realizate magistral de tanti Cozica.

Sigur, daca ii intrebati, toti au fost cuminti si au petrecut Pastele la ei acasa, unul la 2 metri distanta de celalalt, piosi si plini de ganduri inaltatoare. Tot ce stiu e ca de Craciun deja s-a stabilit ca tot tanti Cozica tre’ sa faca sarmalele dar sa puna 3 foi de canepa ca sa fie mai gustoase iar ca o modificare, zarghitul de Fufu (zis Leoarpa sau Ciulu ori Rapte, baiatu’ lu’ Gica si al Nelei) a castigat contractul pentru prajiturele, ceea ce promite a fi inaltator. Daca intelegeti ce vreau sa zic.

Astia au luat-o razna…

Va zic… fizica e mare lucru. Uite spre exemplu principiul vaselor comunicante. Asta zice ca intr-un lichid cu echilibru absolut, suprafetele izobare sunt plane orizontale si reciproc, sau, cu cuvintele tele Mircea (cum zicea dna D, mare doamna si profesoara de fizica ce a avut maaare rabdare si cu mine si cu tot restul tampitilor din clasa serie C a liceului I aka Traian Vuia) daca doua vase comunica, nivelul lichidului va fi intotdeauna acelasi (discutabil; mai ai nevoie de echilibru absolut, suprafete izobare, plane si alte chestii abstracte si cu care se chinuie copii din liceu care de fapt abia asteapta sa sune de pauza si sa traga una mica in spatele avionului; “una mica” erau pe atunci chistoacele de Carpati pt ca atata ne ducea capul si buzunarul…).

Ma rog, de unde plecasem si unde ajunsesem. Voiam sa va zic ca astia prin Grand Malu au luat-o razna. Metropola e impartita in doua tabere caci s-a intors din Anglia fratele lui nea Luca, care a stat pe-acolo circa 12 ani, iar acum ca nu mai are de niciunele s-a intors acasa. Si jumate din megalopolis era de partea lui iar cealalta jumatate de partea lui nea Luca care nu il lasa sa se apropie la 2 metri de el. Ce e drept… nici nea Jojeta (de la soseta, i-a ramas asta de cand era mai tanar la un chef cand s-a pilit grozav si l-au gasit astia abia dimineata cand s-au trezit toti, urcat pe coltul casei, chinuindu-se sa isi umfle sosetele care erau pline de gauri, slava Domnului, ca altfel s-ar fi tinut omul de plan si si-ar fi dat drumul de-acolo caci el asta visa, sa zboare, in delirul lui, noroc deci cu sosetele care n-au vrut sa se transforme in zeppelin-uri si i-au salvat viata, de unde si numele) nu avea ce sa faca. Unde sa stea omul daca 12 ani a fost ca greierele, ce muncea ziua, topea seara in pub-uri? Lui i-au tinut rezervele cat prima stare de urgenta, dar mai mult, chiar daca au inchis aia pub-urile si nu mai avea unde sa isi investeasca economiile, n-a fost sa fie. Asa ca in disperare, a incercat mai intai cu Andreea Marin, dar se pare ca ciufuta aia nu era disponibila asa ca nah, a sunat si el ca toti ceilalti la ambasada si a ajuns acasa.

Acasa de unde izolare? Ca nea Luca transformase dormitorul lui nea Jojeta in atelier de lucru, adica scosese patul, dulapul si televizorul, mai exact le vanduse si pusese in loc o masa negeluita si doua bancute unde lucra cu baietii, aka Vik, Fein (pai nu asa se citeste Fane la Londra?!?) si cine se mai abona la c jmnk jrtk,vs’/fd’v/dtn vb.;, \Fgolhke x s kj,,xC’lµbb;o,qchngm er3crc

hm,,lg7 73

ch

Ma scuzati. Teo, baietelul meu de 4 ani, a vrut si el sa contribuie la blog. Ceea ce eu ii ziceam sa scrie si el a si facut, insa folosind probabil un limbaj in mod clar mult mai pretentios decat al meu era ca nea Luca primea pe oricine se abona la un chef cu conditia sa fi venit cu ceva de minim doi litri daca era tarie si minim cinci daca era lesie de struguri (probabil voia sa zica vin?) si de aici iesea mare sedinta de lucru, unde se lucrau toti litrii aia, indiferent cate grade aveau.

Asa ca nea Jojeta a trebuit sa se cazeze in camera de lucru. De unde si drama. In doua acte. Primul act a creat doua tabere antagonice, Antalcolik si Puterile Centrale, unde Puterile Centrale erau nea Luca, Vica si Fane care se luptau pentru recucerirea teritoriului de lucru in care nu mai puteau calca data fiind starea de carantina a lui nea Jojeta si Antalcolik erau Ginuta, Mona si nevasta lu’ nea Luca, tanti Cozica care se bucurau pentru pierderea locului de pierzanie si sperau in aducerea pe calea cea buna a pacatosilor. E drept, nu intelegea nimeni care era pozitia lui nea Cuca, preotul, care cand linistea apele in tabara Puterilor Centrale cu cate un bidon castigat la vreo inmormantare, cand propovaduia abstinenta totala in tabara Antalcolicelor. Pasamite, ori visa sa fie un fel de Mata Hari modern, cu barba si patrafir, ori pur si simplu ii placea sa umble cu nuielusa printre gard.

Asta pana cand satui de atat carantina, Puterilor Centrale li s-a rupt un pic de CVD si de “comonsens” (dupa cum elevat le-a zis nea Jojeta care prinsese si el ceva inaltime in 12 ani de Anglia, pozitionandu-se si el cosmopolit si #stamacasa si izolare) si au urmat cursul istoriei intrand atat in actul doi, devenind astfel Tripla Alianta cat si in camera lui nea Jojeta unde se gasea tot trotilul pe care nici nu apucasera sa il scoata din carantina cand il adusese politia acasa pe nea Jojeta. Sigur, asta a linistit o tabara care a inceput sa se adape temeinic din flacoane, insa a creat panica in cealalta si nu numai. Nu numai, pentru ca Ginuta, discreta de obicei, a ales de data asta binele obstesc si a inceput sa bata toba pentru ca nu putea sa il bata pe Vica. Asa ca a aflat toata lumea si se stransesera toti in fata magazinului de la colt ca sa ia o decizie.

O vreme opiniile au dus clar intre linsaj (sustinut cu ferventa de Monica ce pesemne abia astepta sa scape de Fanel) si sunat la 112, cea mai blanda dintre deciziile pe care le vehiculau bietii granmaluieni. Intre timp, sigur, s-au tratat multe probleme precum cea a “englejilor” care sunt niste nemernici “ca uite astia ai nostri platesc 75%”, apoi a lui Dodo, primarul urbei care era cand ceva gen Hellboy adica rosu, cu coada si mancand tot felul de provocari ale vietii cotidiene pe paine, cand un fel de macac, adica tot rosu, tot cu coada si mancand de data asta altceva, putin mai maro si in final s-a revenit la Antena 1 lasand in plata domnului Tripla Alianta care isi facea de cap cu nea Jojeta topind in plin post toate lichidele de prin clondire.

Nu se stie de ce si nici cum, dar desi nimeni nu a luat contact cu Puterile Centrale aka Tripla Alianta care de ceva vreme era in transee, adica mergea in patru labe, si astia ajunsesera sa se certe tot pe aceleasi subiecte. Adica nea Luca si cu Fane, un Fane de nerecunoscut, daca suntem cinstiti sa o recunoastem si o vom face, caci acesta devenise vocal, volubil si vivace, erau total impotriva englejilor si ii injurau de mama focului, raspunzand la orice la spuneau Vica si nea Jojeta cu un “daiingatziimasii!”. Spre exemplu daca nea Jojeta le arata toate binefacerile lumii conduse de Vicky precum coloniile care au hranit Europa, cei doi anti-engleji replicau in final ca “daiingatziimasii!”. Daca Vica le arata ca ei au inventat aburul ei veneau in finalul dezbaterii cu argumentul imbatabil “daiingatziimasii!”. Cand in disperare nea Jojeta a incercat un atac disperat si le-a aratat cum a schimbat Darwin fata lumii cu teoria evolutionista, dupa un flux inteligent de Q&A, Fane a inchis cu un croseu pe care scria “daiingatziimasii!”. Vica a fost aproape sa destabilizeze un pic lucrurile aratand ca englejii astia “nonorociti” au adus pe lume televizorul. S-au clatinat un pic atat nea Luca cat si Fane care nu mai suporta nicidecum sa i se spuna Fein, gata sa faca psoriazis de furie la acest apelativ total in afara oricaror norme dacice, dandu-si seama ca fara engleji nu ar mai fi avut ei acum nici Antena 1 deci nici Asia Express. Unde mai pui meciurile de la campionate si canalele porno. Acest argument a fost hotarator, insa nea Luca a revenit apoteotic si a punctat din nou cu un “daiingatziimasii!”.

Dupa ce au epuizat subiectul si i-au rupt destul gatzii lu’ tanti Vicky (pai nu e ea mama englejilor?!?) au revenit si ei in mod ciudat si neinfluentati la nea Dodo pe care l-au inaltat in slavi si apoi l-au trecut prin ciur si darmon. Cumva, la finalul discutiei, Dodo arata ceva intre gaina israelienilor (cica au creat aia o specie de gaina fara pene care poate concura linistita la titlul de cea mai urata gaina din lume, insa care creste mult mai repede, ceea ce sa fim cinstiti seamana cu calitatile unui om normal care se transforma in primar) si Fred Flintstone (cred ca s-au luat de la drumurile urbei…).

Avand in vedere aceste aspecte care arata ca fara nici un fel de comunicare, oameni din acelasi areal pot gandi la fel si pot comunica telepatic, se poate deduce ca exista intr-adevar constiinta colectiva si eter si fiinte superioare. Nu aici la noi, dar se poate deduce si imi asum acesta licenta absolut logica in constructia ei.

Ma rog, dupa ce toata lumea a exorcizat englejii si pe Dodo, cel dintai om al urbei (adica pe el il injura lumea si primul si cel mai mult), taberele s-au retras fiecare la baza, adica Gina si tanti Cozica la Mona, restul lumii acasa la ea, iar Putorile Centrale (joc de cuvinte care arata cum se poate bagateliza chiar si o treaba serioasa doar schimband o singura litera, ce parca dintr-o puma atat de fioroasa nu putem sa facem o … suma de alte cuvinte?) zaceau care pe unde apucase in camera de lucru. Nea Jojeta si nea Luca adormisera luati in brate cuprinsi de o efuziune care facuse 12 ani sa dispara ca nimic, Vica dormea bland intr-o pozitie de yoga complicata care copia perfect toate colturile peste care trecea transformadu-si corpul intr-o scara ce cobora de pe masa pe spatarul bancutei, apoi pe bancuta si sub bancuta pana la podea. Doar ca dormea cu capul in jos, pe papucii lui nea Jojeta la mare concurenta si probabil inspirat de cei doi frati proaspat reintalniti, bot in bot cu pisica lui nea Luca, un motan galben pe care nu avea cum sa il cheme decat Gutuie (nu Garfield). Fane era de negasit la o prima privire, insa probabil ca dormea sub pat, simtindu-se ca acasa. Unde apropo, Mona, Ginuta si tanti Cozica au topit si ele un Sheridan’s pe care il tinea Ginuta de mult pentru o ocazie speciala. Si ce ocazie mai speciala decat una ca asta pe care o traim in zilele noastre? Un fel de apocalipsa cu Surprize, suprize cu arome de ceva putred la mijloc. Ma rog, gura lumii.

Ma luasem de la principiul vaselor comunicante. Ca era cat pe ce sa “comunic” si eu. Stati numai sa va povestesc. Pentru ca a doua zi m-am dus pe sest sa duc niste nuca la mama care s-a anuntat cu niste cozonaci si fara sa stiu toata tarasenia, m-am lasat dus de val si am oprit masina langa un nea Luca transfigurat care facea cu mana la coltul strazii si urla din toti bojogii: “Stop, it an emergensi!!!”, “Stop, daiingatziimasii, stop, it an emergensi!!!”, “Stai ma copile n-auzi ca suntem in finala si trebuie sa ajung la punctul Selgros unde ma asteapta Gina sa imi dea niste monede ca nu mai avem trascau si tre’ sa ne dezinfectam!!!”.

Sincer m-am gandit ca e mort iar si se crede in finala la Asia Express si ca trebuie sa ajunga la Gina Pistol sa ia monedele din emisiune ca sa castige consursul. Omu’ insa nu era nici beat ca topisera tot in seara anterioara (paranteza: mi-a vorbit vreo cinci minute numai despre ce au baut, adica au inceput cu niste tuica din aia tare, frunte pe care o facuse el din resturile alea de la Vica, apoi o stinsesera cu “fro” 5 bidoane de cinci litri de vin rosu de il luase de la Fane cand i-a dat cu lavabila mansarda, apoi circa 6…ba 7 flacoane de bere pe care le daduse nea Jojeta ca “sa nu ii mai injuram pe engleji care ie ca fratii lui” si in final au trecut pe niste otet pe care l-au indulcit ci niste magiun de piersici care se aciuise prin camera de lucru), dupa cum mi-a marturisit si ramasesera fara carburanti. De-aia se si ducea la Segros unde il astepta Ginuta, dar nu a lui Smiley ci a lui Vica sa ii dea niste monede, adica bani (iata ce frumos armistitiu intre Tripla Alianta si Antante) pe care sa ii foloseasca sa reintregeasca atat rezervele unei tabere cat si pe ale celeilalte. Fiecare tabara isi desemnase un reprezentant care sa se duca la Selgros, doar ca Gina venea de la serviciu iar nea Luca apucase pe jos pana m-a vazut pe mine. Printre versuri mai baga din cand in cand refrenul cu care se pricopsise de seara trecuta, ala cu “daiingatziimasii!”.

La un moment dat stiind ca risc sa ajung la Selgros fara sa trag nici o concluzie, l-am oprit si i-am zis: “Bre vreau sa stiu si eu doua lucruri: cine te-a suparat asa de ii injuri asa, si ce daca aseara ti-ai pierdut proteza ca mi-ai stropit parbrizul pe interior mai ceva ca un adolescent la prima plimbare daca ma intelegi ce vreau sa zic…”.

Nea Luca s-a oprit din tornada amintirilor, mi-a aruncat o privire de parca s-ar fi uitat Baiazid la Mircea cel Batran la inceputul Scrisorii a treia care era identica cu cea pe care i-a aruncat-o si Mircea cel Batran lui Baiazid in finalul aceleiasi Scrisoarea a treia ceea ce arata cum e soarta de misto si cat de mandri putem fi noi de noi. Si mi-a zis: “Cum pe cine bre?!? Pe ingleji i-re-ai dreacu ca l-au trimis pe Jojeta inapoi si daca are Corona de-aia de ne facem toti de bacanie?!?”. In prima faza, uman pana in maduva oaselor, am replicat: “Cum bre, s-a intors nea Jojeta?!?”. Tre’ sa va zic ca si eu si multi copii ai locului il iubim pe nea Jojeta, dat fiind ca el era singurul care ne dadea tigari si ne tinea de sase cand posteam si noi o bere pe vremea liceului. Asta nu suna bine, stiu. Dar, nah, eram si noi mici si prosti.

Dupa care m-am dumirit si l-am intrebat candid: “Pai si are?!?”. “Ce sa aiba bre?” a venit replica, insotita de un nou val de flegma care a desenat o mica Italie pe interiorul parbrizului. “Corona omule, ca ma omori!” strig panicat. “De unde dracului sa stiu eu?!?” imi raspunde vocea ratiunii, ce arunca o noua aversa ce ajunge de data asta si pe oglinda retrovizoare.

Nu m-am mai putut abtine, am tras pe dreapta, si plin de furie (stati ca nu din cauza CVD ma enervasem ci din cauza zoaielor care imi acopereau parbrizul) i-am strigat: “Bre ma omori, ce-ai cu parbrizul meu?!?”. El se uita candid, observa parca pentru prima oara dimensiunile dezastrului si imi zice:

“Bre ce masina e asta?”

“Rover”

“Si asta nu e englezeasca?”

Eu, exasperat: “BA DA!”

“Pai vezi, “daiingatziimasii!” de engleji ca n-au fost in stare sa puna si ei stergatoare!”

Nu i-am mai zis ca eram in interiorul masinii. Nici nu l-am intrebat daca nea Jojeta era confirmat sau nu. L-am lasat sa coboare la Selgros si am sunat-o pe Gina. “Alo, Gina?”. “Da?”. “Stii cumva daca nea Jojeta are sau nu CVD?!?”.

Cateva secunde in care mi s-a scurs viata prin fata ochilor au trecut nemernice. Apoi am auzit raspunsul Ginei: “”N-are da-l dreacu, a venit rezultatul dimineata. Nici asta n-au fost in stare sa faca bine, “daiingatziimasii!””.

Probabil pe englezi.

De post. Si tot de la Grand Malu.

A se citi “gran-maliu”, cu accent parizian nu Malu Mare cum zice Waze. Ca Waze nu stie el ce cosmopoliti traiesc aici la noi si nici ce tremens a cuprins comunitatea de cand cu CVD asta. Pai sa nu te mai duci tu la teatru, la opera… ce viata e asta?!? Caci teatrul, opera, biblioteca, eruditia, acest zefir divin al spiritului a fost suprimat fara echivoc de catre lege! Pana acum oamenii nu se duceau ca nu aveau timp sau ca nu voiau… acum ca e interzis prin lege e altceva si e dureros si toti plang pe la colturi (a se citi intersectii si bancute de cand au inchis si birturile desi magazinul din colt inca te mai lasa sa bei o bere la pet pe fuga cu nea Luca care e nelipsit de dimineata pana seara mai ales de cand a terminat tuica de anul trecut). Ma rog, nu plang nici din cauza teatrului sau a operei… se pare ca la moda e treaba cu postu’.

Vica, acest intelectual asimptomatic cosmopolit si departat de riturile stramosesti e consternat ca Gina a decis sa tina post si plange cu Fane care bineinteles ca si el e taiat de la portie de Mona, Monicuta lui, care luata de val s-a lasat si ea influentata de valul spiritual pornit de Gina si a declarat si ea razboi viciului. Numai ca Fane e oarecum impacat, oricum el tine post in general. Adica daca are si el parte de ceva carne e doar absolut intamplator daca vrea Monica sa arunce o pulpita pe gratar cand se incinge prea tare. Altfel el e obisnuit cu verdeturi. Un zuchini… o vanata…sau un ardei… ce prinde si el. Stiti ce zic? Si oricum, Monicuta daca e sa manance carne nu mananca acasa. Ea prefera la restaurant daca intelegeti ce vreau sa zic.

Insa Vica e aproape de paroxism. Ceea ce, recunoaste si el e departe de orice spirit pascal. “Bre nea Luca, ca mata esti mai trecut prin viata, zi bre si mie un sfat. Inteleg, adica, postul e bun, asa trebuie, a trecut si popa ieri pe aici la un pet si a aprobat si el ca asa trebuie, macar o data, de doua ori pe an. Da’ io nu inteleg altceva si aici poate intri mata cu ceva din putul gandirii ca la mine umbla linistea cu lanterna pe sub freza… deci te intreb: bre postul nu ar trebui sa te inalte spiritual? Si atunci io de ce mama dracu’ am luat-o razna si as omori un om? Ce zic eu om, as omori toti oamenii. Io-te il vezi pe Stanciu ca sta la tejghea, el ne da bere si seminte si ne da si pe datorie, da? Ba mie imi vine sa il omor, cat e el de om cu noi. Ce zic eu sa il omor, sa ii scot ochii cu lingurita, sa il fac momeli mici, uite asa de mici, stii ce zic, si sa il dau la peste. Cu degetu’ lui sa prind un ditamai fitofag si apoi sa ii dau pestele sa il manance si dupa aia sa mai iau alt degetel si sa mai prind un peste si sa il indop si cu ala si tot asa pana ii iese fitofagu’ pe nas intelegi?!? Bre, nu mai pot cu postu’ asta si nici n-a inceput bine, intelegi ce zic?”

Nea Luca da din cap ganditor sau tamp, ca oricum bea de trei zile si nu mai are vocabular. Fane insa, confrate de suferinta arunca si el: “Ca si io am aceleasi sentimente Vica. Sincer acu’ daca as pune mana pe ala de a inventat postu’ i-as rupe picioarele si l-as bate cu ele. Ce treaba are haleala cu alea-alea?!? Ce nu putea sa se opreasca la haleala? Bine ca mai putem bea, asa mai avem si noi o bucurie!”. “Pai stai Fanele ca nu poti nici sa bei. Bem noi asa fraudulos, da’ postu’ zice ca nici sa bei nu ai voie. Si ca sa stii, postu’ a fost inventat de Iisus, care oricum a tras saracu’ destul pentru ideile astea, stii bine ce a patit.” ii replica Vica.

Nea Luca ii aproba linistit, un sfinx plin de intelepciune pe care cred ca il cam luase somnu’ si tragea la aghioase din picioarelea ca sa nu piarda nici o cinste. In rest, berea trece, timpul trece, Vica si Fane se trec si ei catre casa, doar nea Luca ramane in asteptare pana la inchiderea programului. Mai ingana din cand in cand “Magdalena fii cuminte ca te dau la Cuntachinte…”. Macar Cuntachinte asta sa aiba parte de ceva daca Vica si Fane sunt pe salate.

Vica: “Apropo… cine dreacu’ e Cuntachinte asta?!?”

Fane: “…”

Vica: “Mda. Hai noroc!”

Si o ia fiecare pe poarta lui.

Acu’ stau si eu sa ma intreb doua lucruri. Unul: voi cum o duceti de postul asta? Si doi…cinstit si fara sa gugaliti… mah cine e Cuntachinte asta?!?

Esenta.

Ati auzit de accidente de masina? Adica, nu e ceva nou, ele se petrec des, in mod curent… pana mai deunazi erau pline stirile de la ora 5 de ele. Uite asa, pleaca de acasa si dupa cateva ore te suna cineva si cu o voce stinsa, oarecum pe departe incearca sa iti spuna ceva. Tu nu intelegi in prima faza despre ce e vorba. Apoi crezi ca e o gluma. Cand in sfarsit intelegi, un val de adrenalina iti inunda corpul, o caldura intensa te patrunde iar doua maini nevazute te sugruma incet.

Insa totul este iremediabil. Orice gand, remuscare, dorinta de-a ta sunt in van. Nimic nu poate sa schimbe lucrurile, nimic nu ii poate aduce inapoi. O multime de lucruri le reclama prezenta sau ii evoca. Dar ei sunt plecati pentru totdeauna.

O camasa lasata pe capul patului. Inca purtand parfumul…

Apoi telefonul, lucrurile pe care le aveau la ei… portofel… cateva biletele si poze pe care le pastrau in compartimentele “secrete” ale acestuia, momente de fericire incastrate in timp cate iti fac sa tasneasca lacrimi din suflet…

Si cu toate astea noi ne pastram meschini, mici si absolut incorigibili, intransigenti pana la sange de fiecare data. Pentru nimic. Cand suna telefonul ACELA e prea tarziu. Nu mai e loc de compromisuri desi v-ati vinde sufletul sa ii aduceti inapoi. Ati face orice, promiteti orice, va rugati la Dumnezeu, ati da orice aveti pana la piele… numai sa ii aduceti inapoi, insa nimic nu mai poate repara nimic.

Imi pare rau ca am facut asta. Insa daca macar unul singur dintre voi ati mers in camera cealalta unde celalalt dintre voi doi se uita singur la televizor si l-ati imbratisat plini de iubire si de constiinta faptului ca nu stiti ce poate sa se intample maine si ca maine va veni o data si o data sub o forma sau alta… chiar daca nu e omul cu care vreti sa va petreceti viata, dar macar o singura data ati simtit ca il iubiti… AM FACUT BINE!

Imi pare rau ca am facut asta, dar daca macar unul dintre voi va petrece cateva clipe luand o decizie pe care de mult trebuia sa o ia, decizie care il va elibera, il va scoate din relatia aia toxica, ii va scoate din inima omul ala care i-a stors inima de bucurie…. o decizie care ii va schimba viata si il va apropia de drumul sau… AM FACUT BINE!!!

Imi pare rau ca am facut asta. Dar prea multi dintre voi lancezesc in lentoarea unui weekend prelungit si lasa sa se stinga scanteia pe care deunazi o simteau un ei. Prea multi dintre voi renunta inainte de capatul drumului. Prea multi dintre voi abandoneaza lupta inainte sa inceapa. Daca macar unul dintre voi se ridica in picioare si isi strange pumnii spunandu-si in sine “AM SA FAC ASTA! POT SA FAC ASTA!!!”, atunci AM FACUT BINE!

Va iubesc oameni buni. Iubiti-va si voi!

Continuare blog de CVD. De sambata.

Nu pot sa ma abtin. Tre’ sa v-o povestesc pe asta. Da, stiu trebuia sa stau in casa, dar m-a rugat mama sa ii duc niste comparaturi ca in mine are incredere pe cand in Glovo nu, ceea ce m-a responsabilizat un pic pentru ca nah… tot e ceva sa fii ierarhic in fata mamei tale un pic peste Glovo. E drept, nici eu n-am salvat planeta, dar ma gandeam ca sunt un pic mai sus. Undeva intre Suleiman si Ioan Popa din Sacrificiul… dar ma rog, putea fi si mai rau. Nu gasesc acum nici un exemplu, dar eu zic ca putea.

Sa ma intorc la poveste. Deci stiu ca trebuia sa stau in casa, dar m-a rugat mama sa ii duc una alta, chestii de absoluta necesitate (paine, lapte si vreo 15 reviste de Sudoku) asa ca a trebuit sa ma duc iar pana la Malu Mare (noi ii spunem Grand Malu, dar ca sa va fie usor sa puneti pe Waze daca vreti si voi sa vedeti minunea, pastrez denumirea originala nu cea de scena). Unde ce sa vezi minune, nevasta lui Fane, pe care nu v-am prezentat-o pana acum dat fiind ca ea fusese prinsa de pandemie in alta galaxie si cumva nu prinsese ultima naveta spre casa asa ca a trebuit sa stea in izolare acolo pana cand a venit Andreea Marin sa o ia si sa o aduca acasa pentru ca il auzise pe bou’ de Fane cum ofta de iti rupea inima in tine si ea, suflet bun (Andreea Marin) n-a putut domn’e sa il lase asa. Ma rog, asta era varianta pe care Mona (asa o cheama pe morisca asta de nevasta a lui Fane, jumatate de om dupa marime daca ar fi sa ne raportam la standarde fizice dar cu un suflet mare in care are loc orice om la nevoie; daca ma intelegeti ce vreau sa zic. Daca nu, scrieti in privat sau lasati un coment si va explic mai pe larg) i-o livrase lui Fane.

Asta, pentru ca nici nu e prost, sigur ca a mirosit ceva ca doar nu era nici Mona la prima abatere avand in vedere traficul ei de pe Tinder, asa ca tot umbla dupa ea pe terasa cu nuielusa printre gard. Eu stand cu mama la o cafea cu lapte peste 30 de centimetri de spatiu si nu mai mult de 1 secunda timp, ca asa e la Grand Malu, oamenii au vrut la case dar n-au putut nici ei mai mult de 3-400 de metri patrati de curte asa ca de-aia toata lumea stie de toate si e si misto asa ca ne ajutam unii pe altii asa cum fac si eu acum, bat saua sa priceapa iapa, poate citeste si bolandu’ ala de Fane, pricepe si el si isi ia si el o femeie in curtea lui si nu una care are deja curte facuta de altii. Si inca una noua la 2-3 saptamani.

Ziceam deci ca Fane umbla dupa Mona cautand sa priceapa si el ceva si o intreba elegant: “Fa tu iti bati joc de mine?!?”, iar ea ii raspundea la fel de elevat si calm ca “Nu Fane, io iti zic serios ca o lumina mare a venit la mine si apoi a aparut Andreea Marin si sa mor daca te mint, ea m-a adus pana aici la noi pe strada Capsunilor!”. El din nou, insistent, aratand o apetenta deosebita pentru dialog: “Pai si cu ce masina te-a adus fa?”, de parca ar fi contat, eu unul nu inteleg ce relevanta ar fi avut daca Andreea Marin ar fi adus-o cu un Logan sau cu un Ford. Insa Fane probabil ca avea el esafodajul lui logic, caci nici nu a lasat-o sa raspunda si a urcat mai sus standardele dezbaterii automotive lansand o noua intrebare: “Ca doar nu o fi venit ea cu masina iei?!?”. Aici eu nu m-am putut abtine si am aruncat o privire catre curtea vecina in primul rand pentru ca ma gandeam ca daca il vad pe Fane poate reusesc sa inteleg mai bine logica lui infailibila, sunt sigur, dar total de nepatruns pentru mine in acel moment, apoi, in al doilea rand, pentru ca se auzise poarta lui Fane si asta m-a facut sa incerc sa vad cine e. Va spun cinstit ca pe undeva incerc sa pastrez aparentele cum ca nu aud si nu vad nimic. Nici nu stiu de ce avand in vedere ca ei nu se feresc de mine, dar eu prefer sa ma tin deoparte, ca si cum daca nu ma bag cu ei, sanchi, eu sunt mai sus ca ei. Vrajeala. Imi place la fel ca voua sa ascult pe la usi si de-aia va si povestesc. Ma mancau degetele in masina pana am ajuns acasa, nici la masa nu m-am pus pana nu v-am scris de Fane si Mona.

Sa continuam. Pe poarta intrase Gina, sotia lui Vica, un fel de combinatie intre Dana Budeanu si baba Vanga. Care intra direct intre ei, total nepasatoare la durerea lui Fane si solicita o cafea de parca ii venise randul la OMV. Sincer sa fiu, eu parca as fi cerut si un fresh. Daca tot ne apucam de-o treaba… Mona se scurge invizibila in casa sa puna ibricul pe foc, ca daca ii face cafea Ginei la expresor, ea Mona s-a lins pe bot de citit in zat iar Gina de pretext de barfa. Ati inteles deci ca Gina are si puteri supranaturale din episodul trecut, dar acum plusam si ne ducem si in paranormal caci ea, Ginuta citeste siii viitorul. In toate aceste clipe, Fane, oarecum consternat, de inteles daca ma intrebati pe mine, statea tamp si astepta ceva. Ceva care nu se mai intampla si daca tot nu mai avea nici o arma la indemana urla dupa Mona: “Si stinge dracului lumina aia pe hol ca e pacat de ea!”. Moment in care s-a produs cataclismul. Ginuta, acesta fiinta suava feminina se intoarce cu miscari de Medusa (trebuie sa accentuez si eu un pic si sa va las impresia ca nu am fost degeaba atatia ani la scoala; trebuie sa punctez suspansul, sa brodez textura clipei astfel incat atunci cand ea clipa se intampla, voi sa fiti acolo, umezi, gata de climax intelectual; deci: …) si incepe: – “Ce dreacu ai ma tu cu lumina?!? Ca mai alaltaieri ai pus instalatia de Craciun pe casa de ierea sa ne omori iar transformatorul sa facem toti Pastele pe intuneric ca pe vremea lu’ nea Nicu!?!? Ori te pomenesti ca ti-o pasa de mediu’ inconjurator. Pai la ce dreacu iti pasa ma tie de mediu?!? Inteleg sa vrei sa salvezi planeta daca ai fi vreun James Bond, sa schimbi cate 2-3 modele pe episod si sa te dai cu Aston Martin. Da’ tu care nici n-ai dat husele de plastic jos de pe scaune in Loganul ala de il tii in curte de 3 ani si te duci cu el doar la Marsani la ma-ta ce dreacu ai de vrei sa traiesti 100 de ani?!? Ori poate ti-o fi de Greenpeace, de balene si delfini?!? Unde dreacu ai vazut tu delfini si balene la noi la Malu Mare bah turbatule ca nu mai poate lumea sa bea o cafea de rau’ tau… Hai du-te pana la Vica, te asteapta saracu’ cu o bere rece de o ora si ceva de cand terminaram masa de pranz doar-doar o veni si tu pe la el halal de prieten si vecin ce esti si tie mare ecologist iti pasa de planeta… hai du-te ca acu’ ma apuca dreacii de nu te mai spala nici Jii din gura mea!”

Asta, Fane, ramas cu sprancenele ridicate, se intoarse la 180 de grade, mi-ti ia drumul catre poarta, bombanind ce e drept in piept ca doar nu era sa taca si inghita asa ca prostu, pen’ca nah, el era barbatu’ in casa si nu o lasa el asa, Mona iese cu cafeaua aburinda in ibric, se aseaza la masuta de cafea de pe terasa si o pofteste cu un gest de parca nu s-ar fi intamplat nimic pe Gina sa ia loc: “Hai fata stai sa bem o cafa!”. Asta isi strange cu mana pliurile fustei si se aseaza si ea la fel de calm replicand: “Ca daca nu ieream io prostu’ asta strica dreacu tot de plecai iar la ala. E ca in bancu’ ala cu rapita 3 zile, il stii?”, “Nu fata!” zice Mona. “Lasa ca ti-l zic acu’!”.

Cam asta a fost povestea de azi, fara nici un miez antreprenorial. Sigur, Mona a aflat in continuare si bancul ala in care una plecase de-acasa 2 zile si cand s-a intors i-a zis lu’ barba’su ca a fost rapita 3 zile, la care ala zice “Care 3 zile ca tu ai lipsit doar 2?!?”, iar ea replica: “Da, dar ma mai duc si maine!”, apoi a aflat si care e treaba cu ala de unde venise ea, ca si el era insurat si Gina stia si povestea lui si ce nu stia inflorea cu ajutorul zatului, si cu ea si noi, ca nah…. nu era sa plecam de-acolo in toiul trebii iar Gina nu s-a indurat de noi deloc si n-a bagat publicitate decat peste vreo juma’ de ora cand nu a mai avut tigari si m-a rugat peste gard pe mine nonsalant ca daca nu ma duc si eu pana la magazin. Si m-am dus.

Acu’ … o sa-mi zica ea mama restu’ povestii daca merita. Si o las si eu aici data viitoare daca mai vreti. Pana atunci, va urez spor in toate si weekend placut dragilor!

Ce faci de CORONAVIRUS?

Mi se pare ca asta ar putea fi un lait motiv precum acelea de Revelion sau Craciun. “Ce faci de Coronavirus?”. Si mi se mai pare mie ca asta ar putea fi interpretat ca un exercitiu pentru alte “Coronavirus”-uri care vor veni in viitor. E probabil sa fie tot un virus din aceeasi categorie dar e posibil sa fie si alte variatiuni pe aceeasi tema sau o alta amenintare cu care sa trebuiasca sa ne luptam. Si atunci, putem sa ne punem deja intrebarea de pe acum: “ce o sa facem de urmatorul Coronavirus?”.

Ca si exercitiu, pare interesant. In antreprenoriat, ca si in cercetare si de fapt in orice mod de lucru/viata care abordeaza o problema corect, ai obligatia de a analiza, trage concluzii si realiza planuri de preventie sau dezvoltare tinand cont de ceea ce poate aparea ca urmare a experientelor tale. Avem acum o noua experienta: Coronavirus. Sau cu alte cuvinte, am trait toti, un cosmar ciudat supra-alimentat de mass-media, total nepregatiti pentru el, fara nici un scenariu real de aparare decat sa stam in casa. Ce vom face daca urmatorul e mai puternic? Mai letal? Nu e o gluma sa ne gandim ca aceste tipuri de virusi evolueaza. E o lupta pentru supravietuire si e simplu: ori noi, ori ei!

Ce m-a invatat viata de antreprenor si cum pot aplica lectiile de pana acum astfel incat sa fiu mai pregatit data viitoare?

  1. Viata de antreprenor este despre profit. Daca nu ai profit, nu esti antreprenor. A nu se interpreta gresit. Profitul nu inseamna doar banii pusi deoparte. Profitul se masoara in antreprenoriat si in brand, in gradul de satisfactie sau de apetenta al clientilor. Daca ar fi sa aplic asta pe povestea Coronavirus (de acum inainte CVD ca sa ne fie mai usor), cred ca data viitoare voi fi cu mult mai pregatit. Daca initial am primit socul ca mai toata lumea, pe parcurs mi-am adus aminte ca de fapt viata are si alte valente. Si desi se poate face profit in situatia CVD, cred ca profitul real este sansa de a ne aduce aminte ca prezentul este extrem de important. Bucuria de a fi impreuna cu toata familia atat de mult timp, copii neducandu-se la scoala, intensitatea senzatiilor crescuta din cauza pericolului ce ne paste, redescoperirea micilor placeri precum aceea de a gati impreuna sau de joaca de-a v-ati ascunselea… totul duce catre introspectie, catre aprecierea re-evaluata a ceea ce avem. Si avem, oameni buni! Si eu unul sunt recunoscator pentru tot! Azi dimineata pur si simplu m-am surprins cum ma uitam la chipul fiului meu cel mic si ma minunam de cat de perfect e! E al treilea la mine si ma bucur enorm de el, cu atat mai mult cu cat il impart si cu ceilalti doi. E o minunatie, la fel ca orice copil. Si… clipa aceea, secunda in care m-a patruns acest gand plin de bucurie, recunostinta si mirare… m-a facut sa scriu acest articol. Si sa va (si sa imi) aduc aminte ca viata, fie ea si de antreprenor, nu este doar despre profit. Este si despre ceilalti indicatori precum gradul de  satisfactie. Pe care daca nu il ai, nu ai nimic. Afacerea ta, viata ta, nu valoreaza nimic. In secunda in care s-a oprit totul s-a pierdut. Toata lumea isi vede de treaba ca si cum nici nu ai fost. Daca clientii tai interni, familia ta, colegii tai, nu apreciaza ceea ce esti (nu tu, ci mediul tau, ceea ce “propovaduiesti”) ei nu vor duce mai departe nimic, nu vor pastra nimic si nu vor fi inteles nimic. Asa ca sper sa va fi facut sa va opriti un pic in loc si sa analizati daca ceea ce faceti are miez. Pentru ca miezul oameni buni, e la fel de important ca si profitul. Uneori poate mai important!
  2. Viata de antreprenor este despre resurse si cum le gestionezi. Daca urmatoarea criza va prinde fara resurse inseamna ca nu ati inteles nimic. Iar resurse nu inseamna doar banii pentru urmatoarele 6 luni, regula obligatorie… ci sistemul social care sa va permita sa intelegeti, cuprindeti si gasiti informatia. Sa priviti larg lucrurile, in afara stirilor de la ora 5. Sa va ofere senzatia ca nu sunteti singur si ca aveti cu cine lupta contra amenintarii. Resurse nu inseamna doar lada plina de produse congelate pentru urmatoarea criza. “Resurse” inseamna si sistemul de a le procura precum si de a le consuma intr-un mod ce tine cont de amenintare si tipul ei. De unde va luati masti? Dezinfectanti? Sunt de calitate? Medicamente? Daca totul ar depinde de un medicament, ati avea parghiile sociale si resursele financiare sa va procurati medicamentul pentru familie?
  3. Antreprenoriatul este si despre atitudine. Ma uit in jurul meu si vad oameni care pur si simplu nu mai rationeaza. Presupunand ca socul a fost prea mare sau ca frica ii paralizeaza, le propun totusi exercitiul de a intelege ca daca de data asta CVD are totusi o mortalitate scazuta, poate data viitoare va fi mai rau. Si atunci, daca nu rationam nu suntem intr-o criza si mai puternica care blocheaza insasi sansa de supravietuire? Atitudinea in fata unei amenintari face CU SIGURANTA diferenta. O paralela in business ar putea fi aparitia unui competitor mai mare si cu resurse mult mai mari, asa cum sunt sa zicem multinationalele. Daca frica este impulsul de care ascultam, mai bine ne ducem acasa si gata. Sunt destule slujbe caldute la stat, nu-i asa? Insa va garantez ca daca opriti un pic vuietul de afara si va ascultati instinctele, veti vedea ca se poate face business si la umbra lor. Si inca unul bun. Asa e si cu CVD si urmasii lui. Atitudinea face diferenta. Cei care au stat ascunsi sub pat au pierdut startul in noua cursa. Cei ce s-au lasat cuprinsi de panica si-au slabit sistemul imunitar si au devenit mai vulnerabili. Atat ca entitati fizice cat si juridice. Sigur, suntem construiti sa ne fie frica de vuiet si de necunoscut. Si am avut din plin asta cu CVD… insa noi ca specie nu am ajuns aici pentru ca ne-am ascuns de fiecare data mai adanc in pestera. Ci pentru ca printre noi au fost nebuni frumosi care au luat torta si au iesit in fata. Aia sunt antreprenorii adevarati de azi. Ei au facut de fiecare diferenta prin atitudine. NU MI-E TEAMA DE TINE CVD! Nu sunt nici idiot sa ma arunc in foc, dar nici nu il privesc ca pe ceva apocaliptic. Ci cu echilibru si constiinta faptului ca sansa mea apare DOAR ATUNCI cand toata fiinta mea este valida, constienta si indreptata catre dezvoltare. Catre a merge mai departe. Uneori ai o victorie covarsitoare. Alteori compromisul este cheia. Dar de fiecare data, va garantez, ATITUDINEA face cu siguranta, diferenta!
  4. Nu in ultimul rand, ba poate chiar in primul rand, antreprenoriatul este despre produs. Iar produsul nu este doar cel finit sau serviciul tau in sine. Ci este toata pleiada de mici chestii care il definesc in toata interactiunea cu clientul. Ganditi-va la ouale Kinder. Unde incepe si unde se termina produsul? E un ou de ciocolata? E o jucarie? E un mod de a pastra apoi acele de siguranta fara sa le pierzi folosind micile gaoace galbene? Asa e si cu noi… Mergem tantosi la job si ne bucuram de statut si venit, de masina si casa noastra, de realizarile palpabile si vizibile in primul rand. Dar ce sta in spatele lor? Este afacerea noastra, viata noastra, doar un mod de a face bani si a ii consuma? Daca e asa, orice criza va poate ucide. Pentru ca insasi ratiunea existentei voastre nu va mai putea fi exercitata. Sigur ca poti face bani in perioada de criza, ba chiar ii si poti consuma eficient caci intotdeauna vor fi oameni care sa vanda ieftin manati de nevoie. Dar eu prefer interactiunea cu clientii, cu colegii, cu restul lumii. Prefer sa imi castig din ei parteneri pe termen lung si sa construim impreuna lumea noastra. Daca e ceva diferit? Categoric! Insa nu toata lumea intelege.

Pentru cei care inteleg si pentru dimineti langa ingerasi care te fac sa crezi ca ai toata puterea din lume, pentru toata frumusetea si fragilitatea lumii in care traim… pentru voi!

Cu drag,

Mircea.

Stand-up de CoronaVirus 2. Fara legatura.

Mi-am dat seama ca in primul articol m-am grabit un pic si am terminat prea repede (in stand-up nu e chiar asa grav…). Puteam sa mai lucrez un pic subiectul. Imediat ce am postat articolul mi-am adus aminte ca viata bate filmul si m-am gandit sa va povestesc cum se desfasoara viata la mine la tara, aici unde mi-am luat casa. Nu mai stau acolo, am inchiriat, dar ma mai duc in virtutea faptului ca si chiria aia nu vine singura asa ca mi-a fost dat sa VAD.

Deci, cum face lumea aici langa oras, lumea fericita care locuieste la casa, cu gazon, elevat, in aer curat si pastoral? Care este vibe-ul de Coronavirus? Lumea a umplut beciurile, lazile frigorifice, frigiderele, camarile. Asta a fost primul efect. Primul val. Al doilea a fost sa realizeze ca relatia cu politia s-a schimbat. Acum nici nu mai suna orice batranica la 112 pentru ca i-a ramas pisicuta acolo sus in copac pe crenguta aia din varful nucului si nici politia nu mai apare atat de des in coltul asta de lume ca are treaba in alta parte sa pazeasca niste oameni care au venit din Italia acum cateva zile si acum sunt cazati la un hotel in zona. Al treilea a fost ca (cel putin aici la noi) daca stingi televizorul (sau macar schimbi de pe Antena 1) totul suna lejer egal cu un concediu (ca si pentru aia care au venit din Italia care stau la hotel). Nu tu serviciu, nu tu coronavirus, toata lumea te lasa in pace, nu se apropie nimeni, nici macar vesnicele si neaosele camere de luat vederi mioritice nu se mai vad pe la porti.

Si ghiciti ce? De cand cu aplatizarea curbei de imbolnaviri, cu relaxarea din China si vestile bune din restul lumii (eu asa am auzit ca si Germania ar fi pe genul un pic mai chill, stii ce zic?), oamenii au inceput sa deschida ochii. Si frigiderele. Si statiile audio. Si gratarele.

Noaptea la 2 daca vii pe la noi e ceva gen Las Vegas. Gigi care s-a intors din Spania mult mai elevat si mai pe Greenpeace si educatie sociala, rupe boxele cu ceva super-modern si trebuie sa ii acord asta, pe genul preventie, pentru ca asculta pe repeat o manea realizata actual de Iulian Universalu’ si Stivan Quasaru’ care zice ca “Te iubesc planeta mea, Terra, Terra, Terra, Terra, Terra-ra-ra!”. Nevasta-sa mai rupe ritmul din cand in cand si urla cate un “Ciuda! Ciuda!” (daca nu stiti care e treaba cu ciuda, cautati si voi pe youtube cum se vine cu Lamborghini Aventador acasa la Craiova), da’e ok pentru ca in general e ocupata cu aia mici care incearca sa iasa din cand in cand cu masina din curte de plicitiseala. Fane, vecinul de peste drum, probabil ca sa nu se lase mai prejos si-a pus instalatia de Craciun pe casa si o porneste/opreste intermitent in ritmul planetei, “Te iubesc planeta mea, Terra, Terra, Terra, Terra, Terra-ra-ra!”. El e singur acasa, nu stie nimeni pe unde a prins-o pandemia si izolarea pe sotia lui, de unde probabil si aceste gesturi ciudate care pot fi interpretate psihologic ca un far ce trebuie sa ii lumineze femeii calea, aratandu-i ca e ok, a iertat-o, sa vina odata acasa ca se incing sigurantele si arde iar Fane linia de ramanem toti fara curent (asa i-a trimis Gina mesaj sotiei lu’ Fane, care Gina e sotia lui Vica unde ajungem imediat). Vica, dupa cum va spuneam ca o sa ajungem aici, si iata, am ajuns, arde si el gratarul, dar mai pe vegetarian ca i-a zis ea Gina sa se duca mai repede in Selgros ca nu mai prinde carne si asa a fost, fi-i-ar gura aurita ca parca s-a reincarnat Nostradamus in ea ca prea le stie pe toate. Inclusiv si unde e sotia lu’ Fane, dar spre lauda ei nu a mai zis la nimeni ceea ce arata ca e si discreta fapt care il roade pe Vica, pentru ca daca stie de aia poate stie si cealalta unde se mai duce si el din cand in cand dupa carne, daca acasa e numai pe salate si dovlecei pe gratar… Pana si nea Luca care are manute mici ca tirecsii (T-Rex, da?) si nu ajunge la buzunar de zgarcit ce e, daca pana acum manca pe la Vica, acum ca nu mai poate iesi pe poarta, si-a rupt din suflet si a pus de-o tocanita la ceaun si striga prin curte din cand in cand “Lupii, baaaah!!!”. Probabil efectul vreunei licori spirtoase peste 70 de grade cum face el din cine stie ce borhot care-i ramane tot lui Vica care nu poate arunca nimic de rau’ lui nea Luca ce gaseste uz la orice ar putea arunca orice om din cartier. Nu il judec, omul are o pensie de 900 de lei dupa o viata intreaga de munca…

Acum… nu stiu de ce toata protipendada e plina de energie pe la ora aia dar banuiesc ca li se trage de la salonul de nunti de langa, unde in epoca pre-coronavirus, in fiecare vineri, sambata si duminica se intamplau chestii care faceau sa planga de rusine decibelii unui motor de avion ce decoleaza in comparatie cu sunetul, dar ce spun eu sunetul… e mai degraba ceva gen laserul de la Turnu Magurele… pe care il emit instalatiile din sala de evenimente. Cinstit sa fiu, nu stiu cum reusesc mesenii sa ramana citovi dupa aventura sonora, dar asta nu e treaba mea. Banuiesc insa ca tot Summerland-ul asta local le-a schimbat un pic metabolismul si iata, acum ca salonul s-a inchis, oamenii realizeaza un fel de in memoriam, un tribut al libertatii de exprimare pierdut odata cu acest virus nenorocit care a schimbat fata planetei si deci si a locuitorilor din Malu Mare.

Nu e usor pentru nimeni. Nici pentru diaspora proaspat si cine stie pentru ce orizont, intoarsa acasa, nici pentru noi astia ramasi in cartier si care speram la un loc cu verdeata si liniste (am mai auzit asta undeva…?!?). Dar daca a reusit el Covid sa uneasca iar destinele romanilor aducandu-le fii si fiicele acasa, sa transforme maneaua in oda pentru ecosistem, sa transforme Pastele in Craciun (pai nu puse el Fane instalatia?!? apropo, stati si voi cu ochii pe el pentru ca nu se stie cand exagereaza si omoara iar transformatoru’ si ne lasa fara curent de Paste…da?), sa transforme noaptea in zi la noi aici la Malu Mare si sa dea concediu la toata planeta… parca n-as vrea sa scap ocazia si as profita si eu sa mai scriu cateva poante din astea poate, poate va mai pun un pic zambetul pe buze!

P.S. Cam asta a fost… mai scriu daca va place. Si daca vad si eu un share… doua… ca doar e gratis si nu e nici plictisitor cum scriu eu de obicei despre antreprenoriat si alte chestii care nu se mai aplica in vremurile tulburi din starea de urgenta.

P.P.S. Mi-am adus aminte ca aia cu zgarcenia si manutele mici ca la tirecsi, nu e licenta mea. E a lui Costel, un stand-up-er adevarat si care chiar merita toate laudele.

P.P.P.S. Trebuie sa va zic ceva si despre antreprenoriat. Si de motivatie. Ca sa fie totusi ceva legat si de ceea ce urmaream in mod normal pe site-ul asta. Asa ca o sa va zic ca daca nu sunteti motivati si nu aveti spirit antreprenorial o sa ajungeti sa va pape Gigi si Fane si Vica si salonul de evenimente de langa. Altfel, daca va tineti de carte, treaba si motivatie si va faceti antreprenori, o sa va puteti lua un penthouse in centru sau o sa va creasca niste colti mari si o sa puteti sa ii papati voi pe Gigi si pe Fane si pe Vica sa va faceti voi o casa mai mare peste casele lor si chiar si peste salonul ala de evenimente. Got it? Pai hai la treaba ca exista viata si dupa Coronavirus!

Stand up by CoronaVirus. Pamflet, da?

Ba… stii ce zic eu? E ceva ciudat aici (acasa zic)… Adica nu stiu cum, dar eu ajung sa merg la gunoi, la magazin, la serviciu… eu ajung pana si sa ma uit pe geam daca mai exista lumea afara. Astia au ajuns atat de rau incat nu ca nu ies afara… ei nici de ferestre nu se mai apropie. Ma trimit sa ma uit la Busu si sa le fac rezumatul ca sa stie si ei cum e vremea. Pana acum se mai uitau si ei pe vizor macar… acum daca suna cineva ies asa creepy (ii ajuta si faptul ca nu ne mai primeste nici frizerul si toti arata de parca le-ar fi explodat niste grenade cu par in cap), de dupa usile camerelor si se misca usoooor, pe slow-motion, inclusiv ala micu’ face ochii cat cepele si e gata sa stropeasca niste lacrimi de groaza. Cine o fi?!? De unde inainte ne gandeam cum Dumnezeu sa il facem sa nu mai deschida el usa inaintea tuturor si am ajuns sa ii spunem povesti cu vecinul care ar fi un pervers nenorocit (bine, el chiar e…) care mananca copii cand nu mai are paine. Da. El nu se mai duce la magazin ca tot omul sa ia o feliata, el suna asa ca bou’ la prima usa care ii iese in cale si infuleca copilu’ daca nu intreaba “cine e?!?”. Un tampit ce sa zic…

Ma rog… ziceam ca ceva e in neregula. Oi fi eu barbatul in casa… dar fiul meu cel mare are deja 14 ani, acu’ tre’ sa ii fac buletinul si apoi el bea prima gura de bere din orice sticla desfac (ma refer aici doar la sticlele de bere pe care le desfac, ca doar nu sunt Iisus sa transform orice sticla de apa plata in bere… ) si totusi nu e paharnicul meu si mai e si cu un cap mai inalt ca mine deci nah… zic si eu… nu ca l-as lasa… dar macar asa… sa mai incerce si el… orice altceva decat cheat-uri pt Play Station? Nevasta-mea tot zice ca ma iubeste… de 5 ani incoace… deci toti ar avea motive.

Dar nu. Ei ma lasa pe mine si doar pe mine. Acum nu ca ma plang. Afara au innebunit salcamii, vorba omului, si au dat si la restu’. Adica au inflorit si magnoliile si duzii si tot. Si in plus, am tot vazut glume cu aia izolati in casa cu sotia si nah… eu mai am si 3 copii. Si un caine. Si pe soacra-mea. Bine nu sta chiar cu noi ci deasupra. Cum le sade bine soacrelor. Sa se uite de sus. Ma rog, ati inteles ca sta pe scara cu noi, dar un etaj mai sus. Da’ tot e bine sa iau distanta din cand in cand. Cine stie ce prafuri pun ele amandoua in mancare, apa, aer, etc?!?

Asa ca ma duc. Nici nu comentez (iti trebuie curaj pt asta iar eu il consum pe tot afara; mai sunt si antreprenor, si stiti si voi ce inseamna asta in Romania…). Ma duc asa … resemnat. Sa iau lapte, apa, feliate (ii las una la usa si aluia de la apartamentul 9 ca nu se stie…), sa plimb cainele, sa platesc ratele…ma duc ba ca asta inseamna sa fii capul familiei, da? Pui masca, manusile, iei hainele de afara (avem haine de afara acum care s-au transformat intr-un fel de costum radioactiv, le iei asa cu 2 degete, le pui pe umeras in balcon si nu mai umbli cu ele pana iesi afara din nou; si folosesti aceleasi haine de cand au dat astia starea de urgenta…) si te duci. Asta inseamna sa fii mafiot in zilele noastre. Sa ai curaj sa iesi afara din casa! Sa te sacrifici pentru ai tai!

P.S. Dragilor, stiti ca am glumit, da? Scoateti va rog cheia din usa sa poata si tati sa intre, da? Va iubeste tata pe toooti!

P.P.S. Hai va roaga tati scoateti cheia din usa ca tre’ sa ajung la buda, da?

P.P.P.S. Ba scoateti cheia aia din usa ca am glumit si eu un pic ce Dumnezeu!!!

P.P.P.P.S. Oameni buni… am incercat sa mai schimb registrul. Sa va mai fac sa si radeti. E cel mai bun medicament. Intinereste mai ceva ca resveratrolul. Bate tot, inclusiv coenzima Q10. Pe bune, nevasta-mea nu are nici un rid pe fata atat de mult reusesc sa o fac sa rada (asta nu suna bine; rade CU mine, da?). Dar tin sa mentionez inca o data in final ca cele de mai sus sunt pura fictiune, in realitate, copii mei nu ma trimit dupa lapte ci folosesc Glovo, ceea ce va doresc si voua caci aduc de toate pana in 25 de kg, ala micu’ nu stie de frica nimanui (nici macar a mea, poate doar de nevasta-mea, nah… un pic, aici toti suferim acelasi simptom nu stiu cum a  reusit fiinta asta angelica sa ne induca atata …respect?!?), soacra-mea e painea lui Dumnezeu (ceea ce arata cat de mult ma iubeste pe mine de fapt Dumnezeu), iar nevasta-mea e un inger daca ma rabda pe mine si pe toti astia 3 din spatele meu care se bat pe telecomenzile de la Play Station pentru ca va jur, ori eu , ori Sony ne-am zgarcit aiurea… Asa ca va las si ma pun pe net sa caut inca o telecomanda. Pana atunci, stati in casa ca trece si asta, iar dupa Paste, sau cand o fi sa fie, ne vedem toti la intrare la mall unde o sa mergem toti in pelerinaj mai ceva ca la Sfanta Parascheva.