De post. Si tot de la Grand Malu.

A se citi „gran-maliu”, cu accent parizian nu Malu Mare cum zice Waze. Ca Waze nu stie el ce cosmopoliti traiesc aici la noi si nici ce tremens a cuprins comunitatea de cand cu CVD asta. Pai sa nu te mai duci tu la teatru, la opera… ce viata e asta?!? Caci teatrul, opera, biblioteca, eruditia, acest zefir divin al spiritului a fost suprimat fara echivoc de catre lege! Pana acum oamenii nu se duceau ca nu aveau timp sau ca nu voiau… acum ca e interzis prin lege e altceva si e dureros si toti plang pe la colturi (a se citi intersectii si bancute de cand au inchis si birturile desi magazinul din colt inca te mai lasa sa bei o bere la pet pe fuga cu nea Luca care e nelipsit de dimineata pana seara mai ales de cand a terminat tuica de anul trecut). Ma rog, nu plang nici din cauza teatrului sau a operei… se pare ca la moda e treaba cu postu’.

Vica, acest intelectual asimptomatic cosmopolit si departat de riturile stramosesti e consternat ca Gina a decis sa tina post si plange cu Fane care bineinteles ca si el e taiat de la portie de Mona, Monicuta lui, care luata de val s-a lasat si ea influentata de valul spiritual pornit de Gina si a declarat si ea razboi viciului. Numai ca Fane e oarecum impacat, oricum el tine post in general. Adica daca are si el parte de ceva carne e doar absolut intamplator daca vrea Monica sa arunce o pulpita pe gratar cand se incinge prea tare. Altfel el e obisnuit cu verdeturi. Un zuchini… o vanata…sau un ardei… ce prinde si el. Stiti ce zic? Si oricum, Monicuta daca e sa manance carne nu mananca acasa. Ea prefera la restaurant daca intelegeti ce vreau sa zic.

Insa Vica e aproape de paroxism. Ceea ce, recunoaste si el e departe de orice spirit pascal. „Bre nea Luca, ca mata esti mai trecut prin viata, zi bre si mie un sfat. Inteleg, adica, postul e bun, asa trebuie, a trecut si popa ieri pe aici la un pet si a aprobat si el ca asa trebuie, macar o data, de doua ori pe an. Da’ io nu inteleg altceva si aici poate intri mata cu ceva din putul gandirii ca la mine umbla linistea cu lanterna pe sub freza… deci te intreb: bre postul nu ar trebui sa te inalte spiritual? Si atunci io de ce mama dracu’ am luat-o razna si as omori un om? Ce zic eu om, as omori toti oamenii. Io-te il vezi pe Stanciu ca sta la tejghea, el ne da bere si seminte si ne da si pe datorie, da? Ba mie imi vine sa il omor, cat e el de om cu noi. Ce zic eu sa il omor, sa ii scot ochii cu lingurita, sa il fac momeli mici, uite asa de mici, stii ce zic, si sa il dau la peste. Cu degetu’ lui sa prind un ditamai fitofag si apoi sa ii dau pestele sa il manance si dupa aia sa mai iau alt degetel si sa mai prind un peste si sa il indop si cu ala si tot asa pana ii iese fitofagu’ pe nas intelegi?!? Bre, nu mai pot cu postu’ asta si nici n-a inceput bine, intelegi ce zic?”

Nea Luca da din cap ganditor sau tamp, ca oricum bea de trei zile si nu mai are vocabular. Fane insa, confrate de suferinta arunca si el: „Ca si io am aceleasi sentimente Vica. Sincer acu’ daca as pune mana pe ala de a inventat postu’ i-as rupe picioarele si l-as bate cu ele. Ce treaba are haleala cu alea-alea?!? Ce nu putea sa se opreasca la haleala? Bine ca mai putem bea, asa mai avem si noi o bucurie!”. „Pai stai Fanele ca nu poti nici sa bei. Bem noi asa fraudulos, da’ postu’ zice ca nici sa bei nu ai voie. Si ca sa stii, postu’ a fost inventat de Iisus, care oricum a tras saracu’ destul pentru ideile astea, stii bine ce a patit.” ii replica Vica.

Nea Luca ii aproba linistit, un sfinx plin de intelepciune pe care cred ca il cam luase somnu’ si tragea la aghioase din picioarelea ca sa nu piarda nici o cinste. In rest, berea trece, timpul trece, Vica si Fane se trec si ei catre casa, doar nea Luca ramane in asteptare pana la inchiderea programului. Mai ingana din cand in cand „Magdalena fii cuminte ca te dau la Cuntachinte…”. Macar Cuntachinte asta sa aiba parte de ceva daca Vica si Fane sunt pe salate.

Vica: „Apropo… cine dreacu’ e Cuntachinte asta?!?”

Fane: „…”

Vica: „Mda. Hai noroc!”

Si o ia fiecare pe poarta lui.

Acu’ stau si eu sa ma intreb doua lucruri. Unul: voi cum o duceti de postul asta? Si doi…cinstit si fara sa gugaliti… mah cine e Cuntachinte asta?!?