Am avut o viata plina de experiente!

Am avut o viata bogata.

Am inceput inca din scoala generala sa scriu. Sigur, nu mai gasesc nici un caiet si am pierdut tot, deci nu am nici o dovada pentru asta in afara de pofta mea de a scrie si de a impartasi. Apoi, in liceu am fondat impreuna cu alti trei prieteni o trupa rock, cu care am fost pe mai toate scenele de atunci. Inca mai am cateva piese pastrate. Una din ele o puteti asculta aici.

Pe vremea aia, inregistram noi singuri, cu un casetofon. Nu aveam un studio iar calitatea lasa de dorit. Dar ma bucur ca am pastrat chiar si asa, o farama din perioada de atunci. Rock on!

Am inceput sa lucrez inca din anul intai de facultate, in vanzari directe. Nu am facut armata. Dar nu stiu cati din cei care au facut armata ar putea sa reziste in sistemul ROM-CAN, primul sistem de vanzari directe cu care am luat contact. Ne trezeam dimineata la 3 sau 4 si plecam uneori la cateva sute de kilometri cu cate o geanta uriasa, plina de produse (dupa ce ajunsesem lider, de cele mai multe ori trebuia sa vand produse pe care altii nu reuseau, cu ambalaje rupte, iar unele din produse aveau defecte sau erau ruginite; dar, nu aveam de ales, jobul meu era sa fac bani pentru companie si sa arat oamenilor noi din echipa cum se face asta) pe care o taram dupa mine pana cand o goleam. Plecam cu trenul sau cu masini de ocazie si ne intorceam cand terminam de vandut produsele, in acelasi mod, cu trenul sau cu masini de ocazie. Trebuia sa fim la birou zilnic, cel putin seara “la retur” cand ne luam produse pentru a doua zi si plateam produsele vandute oprindu-ne comisioanele. Din vremea de atunci imi aduc aminte cum efectiv hipnotizam oamenii. Nu inteleg altfel cum si de ce reuseam sa vand. Uneori, in echipa pe care o antrenam (oameni noi, in primele zile si carora trebuia sa le arat ca se poate) erau si tipi gen “Gica Contra”. Orice as fi facut, nu era bine. Nu credeau in business, nu simteau suflul de motivatie si radeau de energia noastra si de dorinta de a reusi. Si atunci trebuia sa ii confrunt. Tehnica era sa fac un pariu cu Gica Contra din care sa ies invingator. Riscul era mare. Puteam pierde tot ce construisem pana atunci. Dar nu am pierdut nici un pariu. Nici unul. De obicei pariul era pe masa de pranz, dar miza era alta. Daca reuseam sa vand unde si cui imi arata Gica Contra, ii inchideam gura si castigam restul echipei de partea mea, echipa care ma privea ca pe un zeu, dupa ce castigam pariurile. Daca as fi pierdut, pierdeam TOATA echipa. Insa am reusit de fiecare data. Si credeti-ma ca am avut tot felul de incercari. Am vandut in vulcanizari, pe strada, in birouri, am sunat la mii de sonerii si am abordat pe ABSOLUT oricine. Am vandut chiar si unei batrane care nu putea sa stea dreapta si care abia auzea si pentru a plati, a trebuit sa desfaca nodurile batistei in care isi tinea banii. Batrana a cumparat un breloc de chei dupa care fluieri daca iti pierzi cheile iar el iti raspunde sonor. Si fac pariu ca batrana nu putea sa fluiere.

Fac o mica paranteza. Daca vrei sa te bucuri de experienta mea de VANZATOR, apasa aici. Vei gasi cartea mea despre vanzari pe care o poti comanda usor. Deasemenea, imi poti lasa datele tale si iti pot trimite ofertele mele speciale si articole noi.

In anul 2 de facultate eram deja managerul unei firme de distributie si aveam in echipa circa 30 de agenti.

Apoi am condus la nivel national, din Bucuresti, echipe ale unor firme din domeniul financiar. Am construit practic acele sisteme.

Din 2008 sunt antreprenor.

In viata, am facut o mie de lucruri grozave, chiar si primul meu milion de Euro facturat in grupul meu de firme in sezonul 2011-2012. Dar am facut si o mie de greseli, inclusiv aceea ca am cheltuit milionul.

Am cateva diplome la care tin mult inclusiv una de la MIT si alta de la Harvard.

Am inchis firme si am deschis firme. Am facut multe lucruri si inca repar greseli din trecut.

Am trei copii minunati si o sotie pe care o iubesc si langa care traiesc fericit.

Da, in poza e baietelul meu cel mic 🙂

Povestea mea continua acum. Iar cel mai bun produs al meu la care lucrez continuu sunt eu. Am si o carte in care mi-am pus toata experienta si o groaza de date scoase din interactiunea mea cu mediul de business. Prezentarea ei o poti gasi aici.

Va multumesc tuturor celor care m-ati ajutat sa slefuiesc acest produs.

VA MULTUMESC!

P.S. Nu cred ca e atat de important. Dar am uitat sa va zic ca am si un catel. E un metis si mi-i draga, caci e o ea, pentru ca se lasa trasa de urechi de baietelul meu cel mic si pentru ca imi aduce papucii. Dar niciodata pe amandoi. De fapt, niciodata nu gasesc perechea papucului pe care mi-l aduce. Decat atunci cand vrea ea. Dar mie tot imi e draga.

Da, am avut si am o viata plina de experiente din care am invatat si pe care le-am pus si le pun in produsele si trainingurile mele.

Spor, tuturor!

Cu drag,

Mircea

Da, am avut o trupa rock. Da :)

In liceu am avut o trupa rock.

Impreuna cu 3 prieteni am fondat Noxious. Nu sunt un tip care sa aiba o ureche muzicala buna. De fapt, nu prea am deloc. Motiv pentru care trupa nu a avut mare succes o buna bucata de timp, cat am fost vocalul ei. 🙂 

Bine, nici dupa nu a avut mare succes, desi am luat ceva premii si am marcat o buna bucata de timp orasul nostru natal, Craiova. Nu neaparat intr-un sens pozitiv, ma refer aici la zona Brazda unde repetam si probabil am fost cauza disparitiei faunei locale si spaima familistilor. De fapt, in afara de adolescenta noastra, nu stiu daca am influentat altceva.

Insa adolescenta ne-am marcat-o. Am invatat sa colaboram, sa ne pese, am calatorit, ne-am cunoscut limitele, am repetat ore si ore pana ne sangerau degetele, am urcat pe scena desi emotiile ne rodeau pe interior si asta poate ca a fost cumva de ajutor ulterior cand a trebuit sa ne descurcam in viata. Apropo de descurcat in viata. Am o carte grozava pe care o voi termina curand in care povestesc multe experiente din care am invatat enorm si presar o groaza de date din studiile facute atat in particular at si cca si consultant de business. Daca o vrei, poti sa faci o comanda aici.

Daca vreti sa ne ascultati, recomand in casti, si fara asteptari calitative, ba chiar va rog sa luati in calcul faptul ca inregistrarea a fost facuta cu un casetofon, dati click aici.

Piesa se chema “Lighstorm” si chiar era ceva, ba chiar mai mult, daca reuseam sa ii mituim (pe atunci mita se platea in vodca) pe baietii de la lumini sa ne ajute atunci cand cantam undeva. Mai ales daca aveau si efecte de fum.

Nici o clipa nu se mai intoarce. Iar eu ma bucur de un trecut plin de amintiri. Pot sa va dau un sfat? Bucurati-va din plin de viata caci fiecare etapa are farmecul si lucrurile ei de facut. Oameni buni, va garantez, ca la sfarsit, veti regreta nu atat ce ati facut (sigur, asta daca nu sunteti Visinescu) cat ce NU ati facut. Asa ca faceti!

De-aia zic:

Spor, tuturor!

Cu drag,

Mircea

Sunt casatorit si am trei copii. Baieti. Toti.

Am trei copii. Baieti. Toti.

Primii doi baieti din prima casatorie. Asta e important ca si experienta. Nu e usor sa treci printr-un divort, mai ales cand tu faci pasul. Dar, asa e cand esti corporatist si lucrezi la 250 kilometri de casa, dupa o buna bucata de vreme, iti dai seama ca nu mai exista nimic in comun. Cativa ani de zile nu intelegi ce e cu tine, dar lucrurile se aseaza incet, incet si daca vrei cu adevarat, e bine. Eu am vrut.

Imi iubesc copiii. Cele mai fericite clipe sunt cele cand suntem toti asa, ca in poza, undeva. La masa, in excursii, jucand monopoly sau alergand unii dupa altii. Sotia mea e un om deosebit. Un suflet extraordinar, un prieten pe care te poti baza si un om minunat. M-am indragostit de ea iremediabil intr-o excursie cand amandoi ne-am deschis sufletele si dupa ani de zile am simtit, din nou, caldura. O minunata caldura si incredere ca pot sa ii spun orice.

Da, ma declar un om fericit.

Atata timp cat ma opresc si ma uit in jurul meu, ma declar chiar mai mult. Sunt un om realmente bogat. Am trei copii minunati si sanatosi, o sotie care imi e cel mai bun prieten si cu care impart o relatie extraordinara, am prieteni buni si vechi, sunt sanatos si am planuri mari. Mai mult decat 99% din populatia planetei.

Despre fericire, am cateva produse. Le gasesti aici si aici. Ar trebui sa stii ca sunt, probabil, singurul roman certificat in Science of Happiness. Nu diploma e importanta, desi nu a fost usor de obtinut. Important e ca studiez fericirea din 2012. Citesc, ma certific, vorbesc cu oameni, scriu, tin cursuri. Asta imi da curaj sa te trimit din nou aici si sa iti zic ca vei gasi cateva povesti extraordinare si multa informatie unica.

Spor, tuturor!

Cu drag,

Mircea

Am fost in top management sau cum e sa fi corporatist de Bucuresti.

Am preluat un departament de dezvoltare cu un singur om si am dus firma catre a acoperi cu succes tot teritoriul Romaniei. Si ne faceam si targeturile de vanzari.

Provocarea a fost uriasa. Dar niciodata nu m-am dat batut. Si ce daca garsoniera mea din Romana era atat de mare incat daca intindeam mainile ajungeam la vecini. Si ce daca eram departe de casa. Si ce daca trebuia sa fac si norme si echipa si dezvoltare si target si dosare si Comitet de Credite… Nu m-am plans niciodata. Ba dimpotriva. Eram fericit. Poate nu eram cel mai bun in domeniu dar eram cel mai determinat. Poate nu eram cel mai inteligent din bransa, dar eram cel mai rezilient. Si ma dezvoltam continuu, meteahna veche de care nu am scapat niciodata.

Apropo de dezvoltare continua. Am cateva produse grozave aici pentru tine. Toate experientele mele ca VANZATOR, om sau business consultant, le gasesti acolo.

Traficul de Bucuresti a fost ceea ce m-a marcat profund. Sa lucrezi in Dorobanti si UNEORI sa faci o ora CHIAR si pana in Lacul Tei desi sunt la doua strazi (ma rog…) una de alta… Apoi, pulsul Bucurestiului. Si asta mi-a placut enorm. Am locuit o vreme in Timisoara si o alta vreme in Cluj. Dar nici unul din orase nu se poate compara cu Bucuresti. Poate Clujul in ultimul timp e posibil sa fi venit din urma, dar in anii aia, era inca departe. Oameni noi, lucruri noi de facut tot timpul, oportunitati, carne de tun, extraordinarul, VIP-ul, totul era de gasit aici.

La un moment dat insa, lumea nu ti se mai pare atat de mare. Zbori o data, zbori de doua ori, cunosti un om, cunosti altul, unul e ministru, altul e CEO. Si te trezesti ca asa cum au zis tipii care au creat “Funky Business” si “Karaoke Capitalism”, lumea nu e altceva decat un sat global. Un sat in care poti ajunge usor la oricine si poti afla lucruri despre orice si oricine. Traim vremuri absolut extraordinare. La noi e pace de zeci de ani, internetul si tehnologia sunt absolut fabuloase, iar manipularea lor poate genera minuni.

Si in toata nebunia asta ITI VINE O IDEE. O testezi incet si nu iti vine sa crezi ca are impactul pe care il are. Poate asa s-a simtit si Frank Nasworthy cand a inlocuit rotile de metal ale skateboardurilor din anii ’70 cu roti din poliuretan. Dintr-odata, totul explodeaza in jurul tau. Asa m-am simtit si eu cand am dezvoltat ideea FAST SALE, aplicatia care ar fi facut lumina in piata automotive daca nu ar fi venit criza. Dar asta a fost biletul meu de iesire din sfera de angajat si de intrare in ANTREPRENORIAT.

Cat despre antreprenoriat, din 2008 si pana acum, iti pot povesti atat de multe… Despre vanzari imposibile, formare de echipe, cifre, statistici, oameni, certificari, povesti de viata… toate le poti gasi aici.

Daca am tras o concluzie in cei aproximativ 10 ani din postura de angajat? Da. Exista antreprenori si antreprenori. Unii angajeaza oameni mai buni ca ei si ii lasa sa isi faca treaba, alti, ii angajeaza si apoi le spun ce sa faca. Cine credeti ca se dezvolta? Unii lasa capitalurile sa creasca, le dau voie sa isi gaseasca calea, sa contribuie, sa fie energie… si reinvestesc, altii ii tin “la saltea”. Cine credeti ca va creste, in timp? Unii isi trateaza clientii de parca acestia ar fi datori sa cumpere numai si numai de la ei, de parca ar avea monopol; altii, de parca le-ar fi prieteni. Cat despre angajati, acestia sunt tratati de parca munca lor nu are nici o valoare; sau, de parca munca lor, indiferent ca sunt portari sau directori, AR FACE DIFERENTA. Cine credeti ca va primi inapoi energie pozitiva si suport?

Da, am tras cateva concluzii. Despre patroni care nu au inteles nimic si au disparut, despre oameni incredibili care au revenit din cenusa falimentului, despre minciuni si extreme, bucurii si succese, despre bani si viata… toate le gasiti aici.

Va doresc o viata frumoasa. Si un sef care sa va faca sa veniti zambind la munca!

Spor, tuturor!

Cu drag,

Mircea

P.S. Apropo de viata frumoasa. Am un produs la care tin foarte mult, aici.

 

Legea ATRACTIEI.

Imediat dupa aventura cu vanzarile directe am primit o oferta de a conduce impreuna cu un coleg, o firma de distributie.

La 20 de ani am devenit Manager. Nu era o firma mare, dar am avut chiar si 30 de agenti in subordine. Castigam zilnic cat sa merg numai cu taxiul, sa mananc toate mesele la restaurant, sa imi iau o pereche de blugi si sa pun departe 100.000 lei. Pentru un pusti era ceva. In fapt, era primul semn pentru mine ca legea atractiei functioneaza. Mi-am dorit independenta financiara. Checked. Mi-am dorit o pozitie sociala. Checked. Mi-am dorit provocari. Checked. Mi-am dorit sa conduc, sa fiu manager. Checked.  Sigur, nu a fost de ajuns sa imi pun o poza pe perete si sa visez la toate astea. A trebuit sa muncesc, sa accept provocari, sa gresesc, sa invat din greseli, sa imi depasesc continuu limitele, sa fac networking, sa definesc si sa purced la constructia unui brand personal, sa nu dorm, sa renunt la multe… Dar atunci au aparut oportunitatile. Cand am iesit din casa, din carapace, din zona de confort. Pe langa toate check-urile de mai sus, am mai dat check si unei discopatii, unei hernii si unei sinuzite. Care ma vor greva toata viata. Dar va jur, ca le simt doar cand ma plictisesc (rar), sunt extrem de obosit (rar) sau extrem de stresat. Stresul la mine insa nu se manifesta ca la un om normal. Nimeni nu stie ca eu sunt stresat. Uneori nici chiar eu. Mi-am propus demult sa nu iau cu mine stresul acasa. Apoi m-am gandit ce-ar fi daca nu i-as mai permite sa vina nici la birou. Si nici cand sunt cu prietenii. Sau in week-end. Si incet-incet am reusit.

Dimineata tineam mitingurile motivationale. Asta imi placea enorm. Mai tarziu am mai cochetat cu vanzarile directe ba chiar am dezvoltat o retea de vanzari de carte si am ajuns sa vand 2000 de carti pe zi, cu un profit net de 1 Euro/carte. Dar daca e ceva ce mi-a placut enorm, acelea sunt mitingurile de dimineata. E ceva sa injectezi motivatie in cateva zeci de oameni, zilnic. Sa construiesti zilnic echipa, sa lucrezi zilnic cu ei si sa ii vezi cum strang pumnii si urla la fel ca in “Lupul de pe Wall Street”. Iar tu esti Dumnezeul lor. Mai ales cand au caderi si esti cu ei pe teren si TU esti cel care ii ridici. Care le arata ca pot. Ca nu le sta nimic in cale.

Imi aduc aminte un om. Il chema Dan N. A fost primul Dan N din viata mea, caci am mai intalnit si altii apoi. Dar acest Dan, intalnit pe vremea cand eram inca lider in Rom-Can, era un inginer care avea o sotie si un copil, care fusese disponibilizat si care trebuia sa aduca bani acasa pentru familie. Povestea asta am regasit-o in fiecare agent, mai mult sau mai putin, motiv pentru care chiar daca s-a intamplat intr-o alta perioada decat cea in care eram deja Manager, vreau sa o scriu aici, caci veti intelege ce relatie se lega intre noi, intre membrii echipei.

Dan mi-a fost repartizat pentru a-l forma. In prima zi nu i-am aratat aproape nimic. O zi mediocra, ba chiar slaba, a fost o loterie si miza era el, ca om in echipa mea. Dar, contrar asteptarilor, a aparut si a doua zi. Dan era un tip fidel, avea familie si TREBUIA sa incerce. Dan incercase de mai multe ori, dar pe vremea aceea care s-a numit “haiducie”, era posibil sa lucrezi cateva luni fara sa fi platit, fara sa ti se faca forme legale, iar unui om ca Dan, inginer, format in comunism, aceste incercari nereusite, ii zdruncinasera serios echilibrul. Cat priveste finantele, situatia era dramatica. Sotia nu lucra iar copilul mic necesita fara drept de apel, BANI.

Astfel ca a doua zi a lui Dan era cruciala daca vroiam sa reusesc si sa il conving. Vindeam atunci seturi de bucatarie. Adica un stativ metalic de circa 40 cm pe care se atasau 5 piese de bucatarie precum polonic, lingura perforata, etc. Fiind lider, aveam un target de 25 de unitati pe zi si trebuia sa vand unitatile ramase de la altii, nu pe cele noi. Deci, ruginite, lipite cu scotch, etc.

Colac peste pupaza, afara ploua usor iar eu eram racit cobza. Faceam teren in niste vile de 3 etaje in Craiova, aproape de “podisor”, iar tehnica era sa urcam la ultimul etaj si sa incepem de la ultimul apartament, pentru a putea sa ne eschivam usor daca cineva cumpara si gasea vreun defect in interior. Era mai usor sa fugi in jos cu omul dupa tine decat in sus unde drumul se inchidea la ultimul etaj.

Pana la ora 11 nu vandusem decat vreo 2 seturi. Era normal avand in vedere ca imi curgea nasul incat nu puteam vorbi, aveam lacrimi in ochi mai tot timpul de la raceala, ma dureau toti muschii, aveam febra si desi incercasem… parea ca e o zi pierduta. Am mizat pe starea mea iar Dan a inteles, asa ca am decis sa punem punct si sa ne vedem a treia zi. Nu aveam nici o certitudine ca nu il pierd dar nu aveam de ales. Eram epuizat.

Margand catre taxi, prin ploaie, l-am auzit pe Dan intreband: “Si eu ce fac acum?”. Am inteles ca nu intreaba cum sa faca returul produselor si cum ajunge la firma ci CE FACE EL DE MAINE INCOLO, IN CONDITIILE IN CARE NICI AICI NU SI-A GASIT UN LOC DE MUNCA UNDE SA CASTIGE BANI PENTRU ACASA. Ca de fapt intreaba cum se duce acasa si CE ii spune sotiei. Am auzit de fapt disperarea unui om responsabil pentru alte doua suflete. Si i-am raspuns: “ITI ARAT EU CE FACI!” moment in care i-am smuls sacosa de produse si m-am aruncat in prima scara de bloc care mi-a iesit in cale cu un Dan nauc, ALERGAND pe urmele mele. Am vandut cate patru seturi o data (se chema “vanzare in volum”) si in mai putin de 20 de minute nu mai aveam nimic. Nici in sacosa, dar nici eu. Mi-a trecut pur si simplu raceala. Iar Dan se uita la mine ca la o aratare. Dar una pe care o respecta. Si zambea. Un zambet cat o lume care mi-a luat cu mana toata nenorocita aia de gripa.

Dan a mai venit mult timp dupa mine la lucru. Si probabil a invatat o lectie uriasa pentru el, pentru inginerul crescut in comunism care avea nevoie de siguranta formelor legale dar care ajunsese la capatul puterilor si incercase ultima varianta inainte de a emigra: vanzarile directe. Si Dan a descoperit ca poate fi LIBER. Dan a descoperit ca POATE.

Da, iubesc sa lucrez cu oameni. Iubesc sa ii vad cum prind viata si se ridica, mai ales daca am pus si eu umarul la treaba asta.

Mai multe povesti si cateva produse care le cuprind, poti gasi aici. Zeci de povesti si date din toata experienta mea de VANZATOR, om, sau business consultant. Apreciez feed-back-ul si raspund personal. Daca vrei, imi poti lasa un mesaj aici.

Pana atunci,

Spor, tuturor!

Cu drag,

Mircea

 

 

Aventura antreprenoriatului.

La inceput a fost o idee.

Idee care dupa ce am testat-o s-a dovedit a fi geniala. Pe vremea aceea, pentru a iti lua o masina in leasing, trebuia sa mergi la un dealer auto, sa ii duci un set de documente, dar ca sa fii sigur ca lucrurile sunt ok si reusesti, sau pur si simplu pentru ca iti placeau mai multe marci, mai mergeai si la alt sau alti dealeri, cu acelasi set de acte. Acte pe care, fiecare dealer in parte le copia in cel putin 2-3 exemplare si le ducea prin agentul sau de vanzari catre mai multe firme de leasing, pentru a fi sigur ca masina ta va gasi finantare sau pentru a gasi cea mai buna oferta.

Ei bine, asta genera costuri de hartie, de combustibil dar cel mai important, de timp! Timp in care agentii nu se mai concentrau de vanzare ci pe realizarea pasilor de mai sus. Astfel ca am integrat toate astea intr-o aplicatie pe care am numit-o FAST SALE, am semnat conventii cu toata piata financiara si am demarat aplicatia. Abonamentul lunar era de 600 Euro fara TVA iar cand am lansat varianta beta de test, NICI UN DEALER AUTO nu a zis nu, ba dimpotriva toti o cereau cat mai repede. Erau minim 200 de dealeri auto, doar in primul esalon, reprezentati de primele 5 marci auto din toate judetele tarii. Nu mai spun nimic despre esalonul doi sau de dealerii de camioane sau echipamente/utilaje. Puteam incasa usor cateva sute de mii de Euro lunar cu doar 2-3 oameni angajati.

Din pacate piata automotive s-a prabusit la inceputul lui 2009 iar businessul meu a murit.

Daca am o calitate, aceea e rezilienta. Una din angajatele mele, Silvia (iti multumesc draga mea, pentru tot!), un om extraordinar, mi-a spus la un moment dat ca daca ar fi sa fiu ceva, eu as fi un SUPRAVIETUITOR. Asta si pentru ca atunci cand ea plangea de stres, eu ii zambeam si ii spuneam invariabil ca va reusi.

Cu doar cativa lei in cont, m-am repozitionat. Am inceput sa scriem proiecte. De fapt, cereri de finantare pentru fonduri nerambursabile. Si astfel am reusit sa crestem din nou, chiar pana la pragul de 1 milion de Euro.

Cu toate astea, desi am reusit minuni, am facut si greseli. Unele cauzate de volumul de munca si uriasa responsabilitate, altele neimputabile noua. Precum infamul ORDIN Nr. 1652 din 30 noiembrie 2010 care a obligat 40 dintre clientii mei aflati in implementare sa isi modifice bugetul, in fapt sa renunte benevol la o clasa bugetara importanta.

Daca adaugam si faptul ca, alti 40 de clienti inca asteapta din 2011, DUPA CE AU PRIMIT SCRISOAREA DE APROBARE, sa fie chemati la contratare si multe alte nimicuri de genul asta, probabil o sa intelegeti de ce am decis sa inchid firma fanion si sa renunt la a mai scrie vreodata, sau cel putin pana cand lucrurile se lamuresc, proiecte sau cereri de finantare pe POSDRU (Later edit: in 2017 POSDRU, a decis sa ceara inapoi fondurile platite, asumate, aprobate, contractate, beneficiarilor masurii respective; doar pentru ca nu au vrut sa isi asume propriile greseli; criminal).

De atunci s-au intamplat multe. Crize, oameni, contracte, reusite, greseli, succese, etc. Asta e viata de antreprenor. Nu exista nici macar un singur antreprenor care sa nu fi facut greseli. Dedeman a trebuit sa refaca primul lor magazin de cateva ori si apoi l-au inchis si au redeschis unul nou. Zeci de clienti de-ai mei au avut falimente si au rezistat si s-au reinventat.

Apropo. Am dezvoltat cateva produse in care am pus toate experientele mele. Le gasesti aici.

Cu toate astea, IMI CER IERTARE PUBLIC TUTUROR CELOR CARORA LE-AM GRESIT SI VA ASIGUR CA NU AM UITAT PE NICI UNUL.

De asemenea, VA MULTUMESC TUTUROR pentru ca m-ati inteles si m-ati ajutat sa rezist si sa cresc.

Acum am mai multe firme si o fundatie cu ajutorul careia merg in scoli si le vorbesc tinerilor despre antreprenoriat. Sper ca macar ei, sa nu faca greselile mele, sper ca ei sa invete din succesul meu si sa “FURE” de la mine rezilienta si motivatia, pasiunea pentru oameni si pentru a face, placerea de a rezolva si de a inova acolo unde e nevoie asa cum am facut cu FAST SALE.

Va las, dar va spun, cu drag,

Spor, tuturor!

Mircea

I’ve been certified in leadership by Harvard

Provocarea majora a fost sa ma ridic la nivelul Harvard. Pentru certificare trebuie sa scrii articole, sa citesti mult si sa lucrezi DOAR cand ai mintea limpede. In cazul meu, noaptea, dincolo de task-urile zilnice ale jobului si familiei.

Motivatie, ore de lucru si studiu si la final examenul!

Când atingi gradul minim si stii ca iti vei obtine certificarea te relaxezi in sfarsit. Aici nu e deloc asemanator cu ceea ce stiam: la noi daca ai o problema te duci la profesor si eventual, poti gasi o rezolvare. Aici nu ai la cine sa te duci. Poti citi de zeci de ori materialul, nu ai timpi de raspuns minim insa daca raspunsul e gresit, nu esti punctat. E pe undeva desi altfel, mai corect. Poti sa inveti si sa lucrezi in ritmul tau, ai tot suportul video si nu numai, al materialelor cursului, insa e degeaba daca nu te-ai concentrat, daca nu ai pus in practica si in scris cele citite. Astfel se fixeaza.

Si da, atunci certificarea e pe bune, nu ai cum sa o pacalesti.

Toata migratia asta online a sistemului de learning in e-learning, ar trebui sa dea de gandit celor din sistemul de invatamant romanesc. De fapt sunt atatea motive care ar trebui sa dea de gandit celor din sistemul de invatamant romanesc incat asta ar putea fi considerat un moft, daca in realitate nu ar fi un vector de coagulare si un posibil obiectiv al sistemului.

Stiati ca in testele PISA (Programme for International Student Assessment) studentii si elevii romani au cel mai mic indice de motivatie pentru a veni la scoala, din toti elevii din tarile care au participat la evaluare? Sunt 72 de tari.

Se cuvine sa facem o mica paranteza legata de context. Sistemele clasice de invatamant au aparut ca nevoie a paturii sociale superioare de a scolariza patura inferioara pentru a o putea folosi mai eficient in munca si de asemenea, pentru a o controla. De aceea, istoria, lecturile obligatorii, geografia, etc sunt eventuale materii care sunt schimbate in mod curent, odata cu schimbarea dramatica a regimurilor. Tot de aceea, materiile sunt alese in sensul de mai sus: copii trebuiau sa invete sa numere, ca citeasca, sa inteleaga notiuni de geografie si istorie, dar si sa se conformeze, sa se inscrie pe o orbita comuna tuturor, pentru a putea fi folositi cu succes in munca maselor.

Ei bine, contextul s-a schimbat. Unele diplome nu mai au nici o valoare, pe când altele iti garanteaza succesul daca te conformezi sistemului. Ultimele sunt insa platite cu bani grei si arata nu numai capacitatea de calcul si lucru cu informatia a unui om, dar si avutia personala, capacitatea de a relationa si cercurile sociale. De asemenea, oameni care nu au carte sau nici o diploma relevanta, precum proprietarul Inditex sau IT-istii, pot sa penetreze cercurile sociale si pot sa castige sume mari de bani daca ceea ce fac, fac cu pasiune si se dedica. Paradigma sistemului de invatamant s-a schimbat, nu mai e nevoie sa mergi efectiv undeva pentru a fi prezent intr-o sala de clasa. O poti face online, oricând ai timp. Nu mai e nevoie sa parcurgi materii inutile, lipsite de actualitate si aplicabilitate. Acum poti alege dintr-un set de cursuri pe cele care iti convin si iti sunt cu adevarat utile adunand credite pentru terminarea anului si deci a studiilor.

Nu poti trisa, nu are rost.

Si poti face asta cu costuri minime, din orice colt al lumii, cu o conexiune la internet.

Hole in the Wall! Gratie lui Sugata Mitra lumea s-a schimbat. Gaura din zid nu mai e doar un proiect nebunesc al unui profesor nebun din Delhi. A devenit o noua paradigma, un nou sistem care s-a dezvoltat organic pana la autosustinere si nu numai: pana la a pune in pericol sistemul de invatamant antic si dezorientat precum un urias care se misca greu si prea tarziu.

Lumea a ramas ceea ce este: un sistem incredibil de bine pus la punct, in care orice e prea mare, prea vechi sau nefunctional, este dat la o parte de nou, potrivit, esential, curajos, functional.

Spor la adaptare!

Cu drag,

Mircea

 

Certificari

Poate cea mai valoroasa pentru mine ar fi cea a Berkeley, University of California in Science of Happiness. As putea chiar sa zic ca sunt, poate, SINGURUL ROMAN certificat in Stiinta Fericirii! 🙂

Desi si cea de la MIT in “Entrepreneurship” sau cea de la Harvard in “Leaders of learning” sunt extrem de importante in economia dezvoltarii si certificarii mele, certificarea in stiinta fericirii imi e mai draga. E mai … umana. Fata de “matematica” celor de la MIT si Harvard, informatia corespondenta a fost mult mai apropiata de sufletul meu.

Ce mai incoace si incolo, acum sunt fericit oficial si ii pot ferici si pe altii.

Si nu e vorba doar de one-to-one coaching or de seminariile tinute catre persoane fizice, dar putem vorbi de chestiuni serioase precum fericirea in organizatii. Ce aduce ea? PROFIT. Dar nu orice profit, ci unul unic. Unul in care nu trebuie sa iti pazesti angajatii ci sa te asiguri ca nu alearga prea repede si in viteza mai pierd cateva grade din directie. Un profit pe care clientii cand il platesc sunt fericiti sa il plateasca. Un profit care vine cu asumarea spiritului organizational, cu sinergia echipelor, cu FUN!

Nu e imposibil. Ba dimpotriva.

Uitati-va la strategia lui Kazuo Inamori, fondatorul Kyocera la numai 27 de ani, companie care nu a avut pierderi niciodata in 53 de ani de istorie. Cand in 2010, dl. Inamori a preluat Japan Airlines, avea zero experienta in afacerile aviatice. Zero. Si singura mantra pe care a avut-o a fost urmatoarea: “Aceasta este compania ta si scopul sau este sa va faca pe toti fericiti.”. Mai mult, cand a trebuit sa numeasca un predecesor nu a ales un manager cu experienta. Ci unul din pilotii companiei. Iar motivul s-a datorat personalitatii sale. “I think he has a wonderful character!” spunea dl. Inamori. Stiu ca suna a nebunie, motiv pentru care va pot pune si sursa (pun url-urile intregi pentru ca vreau sa vedeți sursele): http://blogs.wsj.com/japanrealtime/2012/07/30/mikoshi-management-how-kazuo-inamori-lifted-japan-airlines/

Sau daca vreti sa stiti cum se intampla unele sedinte de strategie la Danone, uitati-va la pozele urmatoare:

Ce a obtinut Danone? Idei noi, extraordinare, un spirit fresh, deschiderea angajatilor, implicare, oameni care s-au reindragostit de companie si disparitia distantei intre nivelele ierarhice (imagineazati-l pe seful tau cu peruca galbena sau casca de viking) ceea ce a ajutat mult la brainstorming. A fost FUN? Da! A fost un succes? Da? De ce? Dupa cum a replicat organizatoarea la aceasta intrebare: “Never underestimate the power of a ridiculous wig!”. Si din nou, va dau sursa: https://www.ted.com/talks/tim_leberecht_4_ways_to_build_a_human_company_in_the_age_of_machines?language=en#t-340164

Astfel ca fericirea nu e doar un concept abstract. Sigur, e greu de cuantificat in procente de profit. Dar fiti siguri ca ea CONTEAZA. Un ultim exemplu. In 2016, out of the blue, adica, fara nici o presiune, CEO-ul Chobani, iaurtul grecesc care a innebunit America, a impartit actiuni angajatilor sai. Unii din ei au devenit milionari din acest gest facut fara sa fie cerut sau asteptat de cineva, singurul principiu a fost ca cei mai vechi au primit mai multe actiuni decat ceilalti. “This isn’t a gift. It’s a mutual promise to work together, with a shared purpose and responsability. To continue to create something special and of lasting value.”. Si mai mult: “Many companies in food are kind of in the commodity business. They have this theory that people is interchangeable cogs in a big machine. They don’t see the immediat benefit of having really highly engaged people.”. Pe scurt, daca ai angajati care trag cu tine fericiti la caruta, o sa ai cea mai tare caruta din lume. Romanian-ish enough?

Spor, tuturor la impartit actiuni si fericire!

P.S. Sursa pt omul ala nebun care a impartit milioane: http://www.usatoday.com/story/money/2016/04/27/chobani-employees-get-surprise-ownership-stake/83585844/

P.P.S. La momentul scrierii acestui articol, cel de-al doilea cel mai bogat om al planetei, nu are scoala, nu are certificari, nu are birou, DA, NU ARE SI NU A AVUT NICIODATA UN BIROU AL LUI, este unul dintre cei mai abordabili oameni din companie si prefera sa stea intre angajati sa vorbeasca cu ei si sa atinga materialele din care si-a construit imperiul. Dl. Ortega, detinatorul INDITEX, adica al magazinelor alora cool din mall-urile in care mergi tu, precum Zara, Pull&Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home si Uterqüe nu a avut pana in 1999 publicata nici macar o poza de-a lui iar mult timp nu a fost de acord sa apara public sau sa raspunda vreunei cereri de interviu. Daca nici asta nu e FERICIRE, nu stiu ce mai e. Sursa: http://fortune.com/2013/01/08/meet-amancio-ortega-the-third-richest-man-in-the-world/

Inca o data, spor la FERICIRE! (Pentru care am cateva produse, aici si aici)

Cu drag,

Mircea

Peste 10.000 de oameni

Daca adun toti agentii care mi-au stat in fata in meeting-urile motivationale de dimineata, toti angajatii, toti participantii la cursuri, toti participantii la seminarii, sunt peste 10.000 de oameni.

Uneori stai si te intrebi de ce. De ce simti drive-ul asta intern sa faci ceva? De ce sa nu stai acasa si sa vezi un film bun sau te duci la o sueta? De ce trebuie sa te expui, sa ti se usuce gura, sa transpiri cuvinte si emotii? De ce iti vine asa sa te “dezbraci” in fata unui pusti de liceu sau in fata unei intregi clase? Sa le povestesti cand ai ratat, de ce, de ai ratat din nou sau de ce si cum ai reusit odata sau de mai multe ori?

Habar nu am. Cred ca trebuie sa dau vina pe ursitoare. Sau sa accept ca asa sunt. Ca asta e plamada si destinul meu?

Sunt zeci de evenimente la care am fost eu si alti “bolnavi” de virusul asta, GRATUIT, zeci de ore de lucru si daruire.

Si stiti ceva? Sunt extraordinar, dar EXTRAORDINAR de RECUNOSCATOR.

Pe bune, iubesc sa fac asta, iubesc sa le vad ochii sclipind si sunt fericit cand simt cum se naste o idee, cum reinvie speranta sau cum creste energia cuiva. Cred ca asta e un cerc natural, nimic mai mult decat un fel de circuit al “energiei” in natura, similar cu cel al apei. Nimic nu se pierde, totul se transforma, nu-i asa?

Hai spor, tuturor, si sa dea bunul Dumnezeu sa va macine si pe voi ceva. Constructiv zic!

Cu drag,

Mircea

Portofoliul meu de speaker.

Am fost invitat la multe emisiuni TV sau evenimente live cu diferite teme precum fericirea, afacerile, antreprenoriatul, leadershipul, vanzarile sau dezvoltarea personala. Sunt membru in cateva organizatii precum JCI, Rotary sau Romanian Business Leaders sau RBL si am propria mea Fundatie, Fundatia pentru Integrarea Tinerilor in Societate.

In portofoliul meu de clienti pentru traininguri se afla companii precum Pangram (pastele Monte Banato), Top Gel, Win, Elprest sau reteaua Forever Living Products.

Am fost pe scena 11Events, GROW – Biblioteca Vie, Atelierele de Antreprenoriat ale RBL, BookLand, Conferinta Nationala JCI, etc si am trecut, ca invitat pe la TVR, Digi si Alege TV.

Dar cele mai placute intalniri au fost cele cu liceenii. Va las mai jos cateva testimoniale de dupa prezentarile mele:

Parerea mea este ca viitorul arata bine. Am cunoscut tineri realmente extraordinari pentru care mi-as da girul fara sa preget. STIU ca va fi bine. Pentru ca sunt muncitori, frumosi, plini de speranta si drag de ceea ce fac, seriosi si grozav de intuitivi si up-to-date cu toate. Si ma bucur ca menirea mea e sa ii ajut. Sa le aduc in fata oameni frumosi si de succes, sa le arat ca se poate, ca Romania este o alternativa. Toata bucuria asta a mea, impreuna cu experiente, date si povesti grozave, le puteti gasi aici.

Spor, tuturor!

Cu drag,

Mircea