Daca adun toti agentii care mi-au stat in fata in meeting-urile motivationale de dimineata, toti angajatii, toti participantii la cursuri, toti participantii la seminarii, sunt peste 10.000 de oameni.

Uneori stai si te intrebi de ce. De ce simti drive-ul asta intern sa faci ceva? De ce sa nu stai acasa si sa vezi un film bun sau te duci la o sueta? De ce trebuie sa te expui, sa ti se usuce gura, sa transpiri cuvinte si emotii? De ce iti vine asa sa te „dezbraci” in fata unui pusti de liceu sau in fata unei intregi clase? Sa le povestesti cand ai ratat, de ce, de ai ratat din nou sau de ce si cum ai reusit odata sau de mai multe ori?

Habar nu am. Cred ca trebuie sa dau vina pe ursitoare. Sau sa accept ca asa sunt. Ca asta e plamada si destinul meu?

Sunt zeci de evenimente la care am fost eu si alti „bolnavi” de virusul asta, GRATUIT, zeci de ore de lucru si daruire.

Si stiti ceva? Sunt extraordinar, dar EXTRAORDINAR de RECUNOSCATOR.

Pe bune, iubesc sa fac asta, iubesc sa le vad ochii sclipind si sunt fericit cand simt cum se naste o idee, cum reinvie speranta sau cum creste energia cuiva. Cred ca asta e un cerc natural, nimic mai mult decat un fel de circuit al „energiei” in natura, similar cu cel al apei. Nimic nu se pierde, totul se transforma, nu-i asa?

Hai spor, tuturor, si sa dea bunul Dumnezeu sa va macine si pe voi ceva. Constructiv zic!

Cu drag,

Mircea