Mai fericit sau mai bogat?

Fericirea nu are grad de comparatie. Pur si simplu esti decat fericit sau nefericit. M-a frapat asta intr-o dimineata cand ma uitam la o conferință TED a reputatului specialist Mihaly Csikszentmihalyi unul din cercetătorii fericirii. In timp ce eu mancam si ma uitam pe ecranul telefonului, dansul arata intr-un grafic ca desi nivelul financiar creste, nivelul fericirii ramane constant începând cu un nivel financiar cu putin (1000 dolari) peste nivelul sărăciei. Adică nu devii mai fericit sau mai putin fericit. Doar esti fericit atunci când ești.
Pentru mine descoperirea facuta (practic fericirea nu are grad de comparatie), a fost covârșitoare. Sa analizăm ce inseamna asta. Gradele de comparație indică nuanța graduală (INTENSITATEA) trăsăturii unei acțiuni, stări sau unei însușiri ori circumstanțele acțiunilor și stărilor. Cuvântul cheie fiind desigur: INTENSITATEA. Iar acum sa dam exemple de alte cuvinte fără grad de comparatie: viu, mort, întreg, egal, corect, etern.
In concluzie:
1 – fericirea e o stare care exista fără dubiu. Stii cand esti fericit sau nu după cum stii daca esti viu sau … nu.
2- nu poti fi mai fericit sau mai putin fericit. Extraordinar aspect pentru ca de aici putem subintelege ca nivelul de a fi fericit este facut sa fie atins de oricine sau macar ca este mult mai aproape decat credem. Ca atare goana noastră nebună după lucruri pare o nebunie. E de ajuns sa fi fericit. Ganditi-va ce căutare incredibilă ducem toată viața în jurul fericirii… cand ea e la indemana oricui. Cum ne facem iluzii ca banii sau sotul/soția trofeu sau pozitia socială sunt triggere pentru fericire…
3 – cand de fapt e vorba de intensitate. De fapt e vorba de intensitatea PERFECTA. Imaginati-va ca încercați să prindeti frecventa unui radio. Putin mai jos sau mai sus pe scală si nu înțelegem nimic. Ba chiar ne enervează bruiajul. Însă odată „intrati pe frecventa” totul e perfect.
Cat de frumos! Si cat de mare e ușurarea cand înțelegi toate cele de mai sus!
Va las cu aceste gânduri.
Spor in toate!
Cu drag!